Studiu: Peste 39% dintre români s-ar prezenta "sigur" la vot la alegerile europarlamentare

61991099

Peste 39% dintre români s-ar prezenta "sigur" la vot la alegerile europarlamentare, potrivit Barometrului de Opinie Publică al Academiei Române, prezentat luni în aula acestui for și citat de Agerpres.

La întrebarea privind exprimarea intenţiei de vot, pe o scală de 1 la 10, în care 1 înseamnă "sigur nu voi vota", iar 10 "sigur voi vota", 39,2% s-au exprimat cu "sigur voi vota", iar 11% cu "sigur nu voi vota".

În ceea ce priveşte referendumul din 26 mai, 59% sunt de acord cu convocarea acestuia, 23,8% nu sunt de acord, iar 17,2% - nu ştiu, nu răspund, iar 60,5% spun că se vor prezenta.

Potrivit cercetării Academiei Române, românii consideră în proporţie de 76,4% că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită în ţară, 18,5% spun că România merge într-o direcţie bună, iar 5,1% nu ştiu/nu răspund.

Dintre îngrijorările românilor, corupţia se situează pe primul loc, 47,3% declarându-se "foarte mult" îngrijoraţi şi 36,9% "mult".

În ceea ce priveşte situaţia financiară din propria familie, 47,6% dintre respondenţi au declarat că aceasta este bună.

Studiul a fost realizat de Inscop Research, în perioada 12 aprilie - 3 mai pe un eşantion reprezentativ de 1.050 de persoane cu vârsta de 18 şi peste 18 ani, cu o eroare maximă de plus, minus 3%, la un grad de încredere de 95%.

Sondajele au fost realizate în toate judeţele României şi în sectoarele Municipiului Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Ediție specială Știrile Pro TV de la Bruxelles. LIVE: Dezbaterea finală ”Spitzenkandidaten”

Miercuri, 15 mai, de la ora 22.00 (ora României), la Bruxelles va avea loc o dezbatere televizată importantă pentru conducerea Comisiei Europene - președinție care se schimbă după alegerile europarlamentare din 26 mai.

E.U. YES LA VOT. Afacerea unor elvețienii le-a adus prosperitate unor fermieri români

România a devenit o uriașă piaţă de desfacere după ce a aderat la Uniunea Europeană, dar a atras și zeci de mii de investitori străini. Au fost interesați să dezvolte afaceri la noi, unde au găsit forţa de muncă și o legislație unitară la nivel de Uniune.

Lista candidaților PSR la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019

La 17 aprilie, BEC a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea partidelor pe buletinul de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai. Pe primele 3 locuri se află PSD, Alianţa 2020 USR PLUS şi Partidul Pro România.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.