STATUL PARALEL

Speranţele puse într-un stat european modern şi loial faţă de cetăţenii săi. Pentru că statul român este paralel cu cerinţele şi nevoile noastre.

Depresia socială este accentuată de tot ceea ce se întâmplă în jur, în realităţi diferite şi paralele: de la atacuri furibunde împotriva sistemului de justiţie date de legiuitori cu percepţii diferite de corectitudine, la crime petrecute în sistemul medical sau cauzate de o infrastructură proastă, de la sărăcia accentuată a unor pături sociale, la urâţenia oraşelor rămase anchilozate în postcomunism.

În urmă cu doi ani, România a mai trecut printr-un doliu naţional: tragedia de la Colectiv. Am fost minţiţi – controalele s-au stins la fel ca focul, autorizaţiile se dau tot pe spaga, 112 funcţionează tot cu personal fără calificare ( am văzut acum ce s-a întâmplat la metrou), spitalele încă nepregătite pentru catastrofe, autorităţile sunt la fel de indolente.

Pe ei îi macina grijă cu puşcăriaşii, cu codul penal, cu legile justiţiei, cu statul paralel.

Ni s-au promis spitale regionale, dar am primit circ pe stadioane. Şi alea prost şi scump făcute.

Statul nu este în stare să construiască, dar nici să-şi protejeze cetăţenii care ajung în spitalele publice, vechi şi periculoase. În 2017, infecţiile intraspitalicesti fac ravagii, dar şi lipsa de instrumentar medical, de personal calificat şi suficient.

Suntem trimişi să ne cumpărăm pe banii noştri un medicament, o faşă, o seringă, imunoglobulina. Şi dacă nu avem cu ce sau de unde să le luăm, murim. Sau supravieţuim şi trăim într-un stat paralel cu sănătatea noastră.

Acum 2 ani mi-am rupt maşina în gropi nesemnalizate făcute de o companie de apă. Nu era cu victime, era cu daune. Pentru bugetul familiei, mari. Dar mai grav era potenţialul de accident pentru oricine trecea prin zonă.

Cu greu şi după lungi insistente a venit un echipaj de poliţie care mai că m-ar fi scos vinovat pentru craterele din asfalt. A răspuns cineva? Nu. Mă judec pe civil. Poliţiştii au închis ochii, au muşamalizat probe şi au dat neinceperea urmăririi penale pentru decidenţii iresponsabili.

Despre cazul Gigină aţi mai auzit ceva?

Statul român are performante spectaculoase în 2017: 0 km de autostrăzi, 0 km de drumuri naţionale, 0 km de şosele de centură construite. Despre calitatea drumurilor româneşti şi întârzierile pe calea ferată vedem în fiecare zi ştiri îngrijorătoare.

Bugetul schiţat pentru anul viitor la transporturi nu o să ajungă nici măcar pentru întreţinerea drumurilor existente. Probabil că o să mai închidem din ele. Călătorim într-un stat paralel cu necesităţile noastre de transport.

În urmă cu câteva săptămâni mi-am luat liber pentru a-mi radia maşina din circulaţie şi de la Fisc. 2 zile. 3 cozi. O altă experienţă neplăcută prin care trec romanii: relaţia cu funcţionarul.

Sistemul pare că s-a îmbunătăţit, spun pare- pentru că avem parte de cozi ordonate (aveam 131 de persoane în faţa mea!), dar eşti nevoit să completezi "n" formulare (pe unele trebuie să le cumperi de la samsari, pentru că la ghişeu nu există), să duci copii după documente (talon, carte de identitate), deşi originalele sunt în sistem. Sau ar trebui să fie.

Am înţeles de ce domnul Tariceanu a preferat statul paralel şi intrarea din spate.

Statul roman nu ştie pe ce a investit câteva miliarde de euro în informatizarea instituţiilor publice. Sistemele sunt făcute insular, nu comunică între ele şi au mari probleme de funcţionalitate. Administraţia românească este ţinută în picioare de birocraţia excesivă care te pune pe drumuri, te umileşte. Un stat paralel cu timpurile în care trăim.

Fetiţa mea are 8 ani şi în fiecare săptămână mă uit îngrijorat la ce şi cât învaţa la şcoală. O şcoală care mai are nevoie de un videoproiector, de un fond al clasei, de materiale auxiliare…

Exportul de creiere, un sistem subfinantat, lipsa unor modele, miniştri cu probleme de exprimare în limba romană şi lipsiţi de viziune au pus educaţia la pământ.

Zilele acestea se simt sărbătorile în oraş, sunt doar zilele de decembrie în care speranţa ar trebui să existe pentru toţi. Dar parcă mai mult ca niciodată intersecţiile sunt marcate de cerşetori. Tineri, bătrâni, aparent sănătoşi sau cu dizabilităţi. Cer. De la o ţigară, la o bucată de pâine, de la bani, la haine.

Necăjiţii sunt peste tot. Au coborât şi în cartiere. Dacă avem timp, ne oprim, dacă putem, îi ajutăm. Ne intersectam cu ei, fac parte din viaţa noastră, dar nu fac parte din statul paralel care ar trebui să încerce să-i integreze social. Nu să le dea milostenii, ci ajutor real.

Sunt născut optimist, dar îmi vine câteodată să lăcrimez şi să scrâşnesc din dinţi. Pentru infecţiile pe care le iau apropiaţii mei din spitale, pentru frate-miu care a emigrat şi care n-o să mai vină acasă, pentru fiică-mea care nu are viitor în statul ăsta paralel cu realităţile şi nevoile romanilor. Romani care nu au proprietăţi în Brazilia, Monaco sau Madagascar şi care s-au ambiţionat să construiască ceva în ţară.

Statul roman nu funcţionează. Dar funcţionează statul lor paralel, iar asta trebuie să se schimbe!

COSMIN SAVU

ROMÂNIA, TE IUBESC!

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer