SRI: Ridicarea restricțiilor pentru lichide în bagajul de mână, posibilă doar cu noul echipament de control

62560039

Transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor în recipiente de până la doi litri va fi permis doar în aeroporturile dotate cu noul echipament de control, a anunțat SRI.

Recertificarea, la nivel european, a unui model de echipament de control de securitate utilizat și în aeroporturile din România a creat premisele ridicării restricțiilor privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajul de mână. Transportul LAGs în recipiente cu o capacitate de până la două litri va fi posibil însă doar după instalarea noului algoritm de detecție certificat, integrarea acestuia în cerințele hardware pe baza cărora s-a realizat certificarea și parcurgerea etapelor de testare pentru acceptarea conform reglementărilor europene”, au transmis oficialii SRI.

Ridicarea restricțiilor va fi posibilă exclusiv în aeroporturile din România care dispun de echipamentele recertificate și complet actualizate, potrivit acestora. 

SRI prezintă, pe site-ul propriu, restricțiile obișnuite pentru lichide.

Lichidele (LAGs - lichide, aerosoli și geluri) includ: paste, loțiuni, creme, amestecuri de lichide/solide, recipiente sub presiune, geluri sau altele cu o consistență similară.

Exemple de articole asimilate LAGs:

Produse cosmetice: pastă de dinți, gel de păr, parfumuri, spumă de ras, șampon/balsam, cremă/loțiune, fixativ, spumă pentru păr, spray-uri, mascara, fond de ten, ruj lichid etc.;

Băuturi: răcoritoare, alcoolice, siropuri, apă etc.;

Alimente: supă, ulei, miere, iaurt, smântână, humus, maioneză, muștar, ketchup, cremă de brânză, salată de vinete/icre, shake-uri proteice, gem, compot, frișcă lichidă etc.

Care sunt lichidele permise la transport în bagajul de mână

Următoarele categorii de LAGs pot fi permise în cabina aeronavei, după prezentarea separată a acestora operatorilor de securitate și efectuarea controlului de securitate:

În cabina aeronavei sunt permise LAGs ambalate în recipiente individuale cu capacitatea de maxim 100 ml sau echivalent, care se află într-o singură pungă de plastic transparentă, resigilabilă (cu sistem de închidere prin presare sau tip fermoar), cu volumul pungii de maxim 1L, complet închisă. Un pasager are dreptul la o singură astfel de pungă.

Recipientele care au capacitatea mai mare de 100 ml, chiar dacă sunt parțial umplute, nu sunt acceptate la transport în cabina aeronavei.

Sunt permise în bagajul de mână LAGs cu capacitatea mai mare de 100 ml care, pe durata călătoriei, urmează să fie folosite în scop medical sau care răspund unei necesități dietetice speciale. O adeverință sau o scrisoare medicală care să confirme necesitatea utilizării medicamentelor poate fi utilă, însă nu este obligatorie.

Alimentele pentru bebeluși LAGs în stare lichidă cu capacitatea mai mare de 100 ml sunt permise.

LAGs sigilate într-o pungă STEB (Security Tamper-Evident Bag). STEB este punga pe care o primești de la comercianții din zonele de securitate ale unui aeroport sau de la bordul aeronavei atunci când îți achiziționezi produse de consistență lichidă, în interiorul căreia se află, poziționată în mod vizibil, dovada achiziționării acesteia dintr-un astfel de mediu (bon de casă).

Această pungă dispune de un sigiliu de unică folosință, astfel că, după introducerea LAGs și a bonului în interiorul pungii, orice intervenție asupra integrității sigiliului pungii STEB atrage după sine anularea criteriilor de acceptare a produselor la transport în cabina aeronavei.

Atunci când tranzitezi ori ești în transfer către altă destinație, nu uita să soliciți comerciantului introducerea LAGs într-o pungă STEB.

Transportul în bagajul de cabină al soluțiilor dezinfectante (lichide, geluri, săpunuri) sau materialelor precum șervețele dezinfectante ori altor soluții similare este permis, chiar și în recipiente de peste 100 ml, cu condiția ca întreaga cantitate transportată să nu depășească 250 ml.

Recipientele cu conținut de alcool de peste 70% sunt permise cu aprobarea companiei aeriene cu care călătoriți.

La aeroporturile internaționale „Avram Iancu” Cluj-Napoca, „Traian Vuia” Timișoara, Craiova și Sibiu se aplică aceleași reguli menționate mai sus privind acceptarea și transportul lichidelor în bagajul de mână, cu mențiunea că nu există obligativitatea ca lichidele aflate în recipiente cu capacitate de maxim 100 ml să fie depuse în pungi resigilabile.

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Rețea de traficanți de droguri, destructurată în Cluj. Suspecții se foloseau de apropiați pentru a evita expunerea directă

Două persoane au fost reţinute de poliţiştii clujeni pentru trafic de droguri de mare risc, cercetările relevând faptul că acestea nu s-ar fi implicat direct în tranzacţii, ci ar fi apelat la persoane din anturajul lor.

Nicușor Dan, mesaj pentru absolvenții Academiei de Poliție: Aveți o responsabilitate uriașă față de români

Președintele Nicușor Dan a participat la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza" din București.

Intervenție a trupelor speciale în Dolj. Scandal de amploare pornit de la doi frați care consumaseră alcool

Mai multe persoane au fost implicate într-un scandal, într-o comună din judeţul Dolj, iar poliţiştii au stabilit că acest conflict a pornit de la doi fraţi, după ce unul dintre ei l-a agresat pe celălalt.

Recomandări
Hidrocentrala Nehoiașu II ar putea produce energie din 2029. Proiectul Surduc-Siriu este realizat în proporție de 78%

Centrala Hidroelectrică Nehoiașu II ar putea deveni funcțională în 2029. Ministerul Mediului a emis acordul necesar pentru finalizarea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu.

ANM anunță o perioadă neobișnuit de caldă și secetoasă. Cum va fi vremea până la jumătatea lui septembrie

Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile vestice şi centrale, în săptămâna 17-24 august, iar precipitaţiile vor fi deficitare pe întreg teritoriul României.

Opere ale pictorului Alexandru Țipoia, prezentate în premieră la Inspectorul Pro. Familia vrea să le doneze statului

Creația pictorului Alexandru Țipoia este oferită gratuit statului român. Dar, procesul de donație s-a blocat în birocrație, spune familia.