Spitalul județean Botoșani, din nou în impas: Managerul audiat de DNA pntru o infracțiune mai puțin cunoscută

×
Publicitate

La nici jumătate de an de la numirea unui nou manager la spitalul județean Botoșani, unitatea medicală este iar în impas.  

Corneliu Prepeliță, numit inițial manager interimar, apoi titular pe post în urma unui concurs, a fost miercuri audiat de procurorii DNA și plasat sub control judiciar, pentru o infracțiune mai puțin cunoscută - răzbunare pentru ajutorul dat justiției.


Pe durata anchetei, Prepeliță are interdicția de a-și exercita funcția de manager al unității medicale.

Procurorii susțin că managerul ar fi făcut presiuni asupra unui angajat care a colaborat cu DNA într-un dosar mai vechi, ce viza angajările ilegale de la spitalul județean Botoșani. Acesta a depus o plângere la DNA potrivit căreia ar fi fost abuzat psihic și chiar fizic.

Ultima dată, pe 17 decembrie, când managerul Corneliu Prepeliță i-ar fi cerut să avizeze transferul unui medic psihiatru la o secție exterioară din județ, în satul Podriga. Cum angajatul a refuzat, motivând că ar fi însemnat să lase fără medic secția din oraș, managerul l-ar fi lovit. Cel din urmă neagă.

Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Botoșani: „Nu este niciun conflict. Pur şi simplu este vorba despre realizarea unor sarcini de serviciu. Serviciul RUNOS este în subordinea directă a managerului. Am avut o discuţie contraductorie cu domnia sa, în sensul că i-am solicitat întocmirea unei decizii şi dumnealui a refuzat să facă acest lucru. A spus că nu poate el să întocmească, pentru că el e şef serviciu RUNOS. El trebuie să o avizeze, eventual să o şi aprobe. Şi de aici a pornit, nu există niciun conflict, o discuţie amicală.”

Miercuri dimineață, managerul a fost dus la audieri la sediul DNA Suceava, unde i s-a comunicat calitatea de inculpat. A ieșit din sediul DNA 10 ore mai târziu, liber, dar sub control judiciar pentru 30 de zile. Și cu interdicțiile de a-şi exercita funcția de manager, de a-i contacta pe martorii din dosar și de a părăsi țara.

Cătălin Boacnă, avocat: „Ancheta este într-o fază incipientă la momentul acesta. Cert este că nu este nici o infracţiune de corupţie, nu este nici o infracţiune care să fie de o gravitate sporită, nu au fost luate măsuri din astea care să aibă un impact public atât de puternic.”

Avocatul va depune contestație împotriva măsurii luate de DNA. Între timp, conducerea spitalului este asigurată de directorul medical. Și ultimii doi manageri ai Spitalului județean din Botoșani și-au pierdut funcțiile tot în urma unor dosare deschise la DNA.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Procurorii anticorupție l-au reținut pe primarul din Sinaia. Lui Vlad Oprea i s-a făcut rău în timpul perchezițiilor

Primarul orasului Sinaia a fost reținut. Vlad Oprea este acuzat de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu și spălararea banilor.

Percheziții în Dolj unde mai mulți medici și asistenți medicali au raportat gărzi fictive. Prejudiciu: 150.000 lei

Mai multe cadre medicale din Dolj sunt cercetate pentru că ar fi raportat gărzi fictive la un centru de permanență doar pentru a obține bani de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

România ar putea pierde peste un miliard de euro oferiți gratis de Bruxelles

România ar putea pierde peste un miliard de euro oferiți gratis de Bruxelles. Este avertismentul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene. Acesta spune că oficialii europeni vor reevalua modul în care ne-am îndeplinit angajamentele.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.