Șoferul care a spulberat o fetiţă de 6 ani și pe mama ei, pe o trecere de pietoni din Ploieşti, era drogat

×
Publicitate

Un şofer care, sâmbătă seară, a intrat pe scuarul pe care circulă tramvaiul, lovind o femeie de 40 de ani şi o fetiţă de 6 ani pe trecerea pentru pietoni, pe şoseaua Nordului din Ploieşti, era drogat. Tânărul de 24 de ani a fost reținut de polițiști.

„Întrucât la testarea tânărului cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, şi totodată, având în vedere întreg materialul probatoriu administrat, noaptea trecută, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Astăzi, 19 martie a.c., tânărul urmează să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, informează IPJ Prahova, potrivit News.ro.

Poliţiştii au deschis dosar care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Cele două victime sunt internate în spital. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Violeta Tănase, a declarat duminică pentru News.ro că femeia a suferit o fractură la un cot, o altă fractură la gleznă, un traumatism toracic şi este internată la Secţia de ortopedie a spitalului.

Fetiţa, care a fost dusă, în primă fază, tot la Spitalul Judeţean de Urgenţă, avea un traumatism cranio-cerebral şi o fractură la un picior, fiind transferată pentru internare la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti.

Martorii au declarat că şoferul, care conducea cu viteză mare, a intrat pe scuarul pe care circulă tramvaiul şi le-a lovit în plin pe cele două, care traversau strada regulamentar.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62289052
Firma care făcea ciorbă cu apă din hazna în Poiana Brașov, amendată din nou de ANPC. Ce au descoperit inspectorii

Societatea comercială din Poiana Brașov care a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că pregătea ciorba cu apă din hazna, din cauza căreia mai mulți copii veniți în vacanță au ajuns la spital, a primit o nouă amendă.

62155226
Raport RAR: Aproape jumătate din maşinile verificate în trafic, în prima jumătate a anului, aveau deficienţe tehnice majore

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2022, 76.440 de vehicule la nivelul întregii ţări, se arată înt-un comunicat RAR.

62175028
Trei membri ai grupării interlopului „Rechinul”, trimiși la închisoare. Ce a decis Curtea de Apel

Trei membri ai grupării de crimă organizată condusă de interlopul Florian Tudor, zis „Rechinul”, au fost condamnați, vineri, la peste de 10 ani de închisoare fiecare, de o instanță din România, potrivit OCCRP.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.