Șoferii care au alimentat motorină în loc de benzină vor fi despăgubiți de Petrom. ANPC a făcut un control

62287302
Shutterstock

Șoferii care au alimentat cu motorină în loc de benzină sau invers la o benzinărie din Baia Mare sunt așteptați în stație pentru a fi despăgubiți. Au însă nevoie de dovezile reparației.

Miercuri, la pompa de motorină a curs benzină și invers, ceea ce se poate explica doar prin faptul că rezervoarele subterane ale benzinăriei au fost confundate la alimentarea făcută de cisternă.

Situația a devenit publică pe rețelele de socializare, iar apoi un angajat al benzinăriei a confirmat incidentul sub protecția anonimatului.
„Cei care ați alimentat ieri benzină la Petrom pe bld. Republicii din Baia Mare, și aveți probleme cu mașina, să știți că ați alimentat motorină. Din cauza unor probleme, rămase un mister încă pentru reprezentanții Petrom, pe pompele de benzină, am alimentat motorină. Acuma iar au treabă mecanicii!!” spunea un șofer păgubit.

Printre mașinile afectate de carburantul nepotrivit au fost și câteva aparținând poliției din localitate.

La câteva ore, în benzinărie au ajuns inspectorii ANPC, care au stabilit că situația se confirmă, urmând să facă publice rezultatele anchetei. Stația în acest moment este închisă, arată publicația emaramureș.ro.

Petrom îi așteaptă pe toți cei care au alimentat la stația amintită să vină pentru a fi despăgubiți.
Șeful ANPC Maramureș, Dacian Manoliu, le-a spus clienților păgubiți ce au de făcut, îndemnându-i să depună plângere, ori să se adreseze direct stației peco în cauză, prezentând dovezile de reparație și bonul fiscal.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62286678
Un militar scoțian de la priveghiul Reginei Elisabeta a II-a a leşinat la schimbarea gărzii

Unul dintre militarii de la priveghiul defunctei regine Elisabeta a II-a la Westminster Hall, din cadrul Companiei Regale a Arcaşilor, a leşinat în noaptea de miercuri spre joi, la schimbarea gărzii, care are loc din 40 în 40 de minute.

62015759
Cântăreţul R. Kelly, găsit vinovat de pornografie infantilă

R. Kelly, starul R&B condamnat în iunie la 30 de ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale comise asupra unor tinere, unele dintre ele adolescente, a fost găsit vinovat miercuri la Chicago de pornografie infantilă.

 

62287272
Taifunul Muifa a lovit China. Peste un milion de persoane, evacuate | GALERIE FOTO

Taifunul Muifa a lovit joi coasta de est a Chinei, provocând evacuarea preventivă a peste un milion de persoane şi anularea a sute de zboruri la Shanghai.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.