Slujba de Înviere, Paște 2023. Pro TV transmite în direct de la Mănăstirea Antim

×
Publicitate

La miezul nopții, preoții din toate bisericile ortodoxe cheamă credincioșii să primească lumină. Primim și dăruim lumină! PRO TV transmite, de la ora 23.45, slujba de Înviere de la Mănăstirea Antim.      

Mănăstirea Antim este una dintre cele mai vechi și mai frumoase mănăstiri din București.

Acolo se va afla Alex Dima, care va transmite, în direct, Slujba de Înviere, o seară a bucuriei.

Primul cuvânt pe care Isus Hristos îl adresează femeilor mironosițe, imediat după înviere, este „Bucurați-vă!”.

”Învierea despre asta este. Este un nou început. Dumnezeu a venit să-l împace pe om cu Dumnezeu. Ar trebui în primul rând să ne împăcăm cu noi, să ne împăcăm cu cel de lângă noi și după aceea cu Dumnezeu.” - spune Alex Dima.

”Este un moment din care putem să luăm un start bun. Sunt oameni care fac asta zi de zi și, slavă cerului că se întâmplă și că ei există, dar noi ceilalți, care tot luăm startul, ba de Crăciun, ba de Paște, hai să luăm un start, să fie acesta un moment. Sau chiar, dacă nu-l luăm de acum, dar măcar să înțelegem că momentul ăsta este în primul rând pentru suflet. Poate zilele astea ne-ar strica să batem la ușa celor de lângă noi. Să batem la ușa vecinului. Poate n-avem ce să-i dăruim, dar măcar să-i dăm un zâmbet, să-i spunem în această dimineață, mâine, să spunem Hristot a Înviat!” - mai subliniază Alex.

”Începe să faci bine”

”L-am întrebat la un moment dat pe un părinte cum dai de Dumnezeu și a zis: începe să faci binele. Nu trebuie să te duci să cauți, să deschizi cărți. Foarte bine dacă poți să faci treaba asta, dar mult mai simplu este să începi să faci bine, să începi să dăruiești. Pentru a face bine și pentru a dărui, trebuie să ai curajul la un moment dat, până la urma urmei, să renunți la confortul tău și să faci un pas în afara acestui confort.” - mai spune Alex Dima.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62339885
”Drumul Crucii”, refăcut în Timișoara de peste 100 de actori amatori. „Foarte frumos, ceva ce te face să plângi”

În Vinerea Mare, timișorenii au avut ocazia să asiste, de aproape, la patimile lui Isus. A fost un spectacol pus în scenă de mai mult de 100 de actori amatori, care au reconstituit ”Drumul Crucii”. Iar la final, toată lumea a spus în cor o rugăciune.

62339869
Copiii s-au întrecut în arta cusutului, la Baia Mare. „E important să fie descurcăreți pe viitor, creativitatea îi va ajuta”

Mai mulți copii talentați s-au întrecut în arta cusutului, la Baia Mare. S-au familiarizat cu diferite tehnici și au învățat chiar să recunoască firele folosite la acest meșteșug.

62339866
Peste 16.000 de turişti au ajuns în Bucovina, cu ocazia Sărbătorilor de Paște. „Când ajungi aici rămâi, pur și simplu, uimit”

Peste 16.000 de turişti au ajuns și în staţiunile din Bucovina, pentru Paște. Sunt familii venite din toată țara, dar şi grupuri de străini, fermecaţi de mănăstirile din zonă, dar şi de mâncarea delicioasă. Unii au vizitat locurile, alţii au preferat spor

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.