"Premierul ne-a anunţat că urmează să schimbe masiv regimul funcţiei publice, raporturile de muncă din sectorul public şi arhitectura administraţiei. Această schimbare se va face printr-o procedură de tip 'Eu trec prin Parlament fără Parlament', adică cu dezbatere minimală, cu consultare de vitrină, transformând administraţia publică într-un poligon pentru experimente de autoritate personală", se arată într-un comunicat al SAALG transmis joi AGERPRES.
Potrivit sindicaliştilor, proiectul privind măsuri aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual plătit din fonduri publice amestecă dispoziţii temporare cu soluţii permanente, suspendă norme "esenţiale", introduce excepţii "largi" şi creează puteri "discreţionare" fără criterii şi garanţii, sub paravanul urgenţei.
Impactul asupra drepturilor și protecției angajaților
"Această lipsă de claritate normativă loveşte direct în exigenţele de calitate a legii - claritate, previzibilitate, coerenţă, care decurg din articolul 1 alineat (5) din Constituţie. În plus, mecanismul excepţiilor aprobate prin memorandum guvernamental transferă Executivului capacitatea de a decide, discreţionar, cine intră sub interdicţie şi cine scapă, printr-un instrument administrativ şi politic, fără regimul de publicitate, transparenţă şi control al legii", se afirmă în comunicatul SAALG.
În opinia sindicatului, proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative instituie "o restrângere de facto a drepturilor legate de muncă şi de protecţia socială a muncii, fără calibrări şi garanţii apte să satisfacă articolul 41 şi articolul 53 din Constituţie, creează premisele unui tratament diferenţiat nejustificat, cu potenţiale efecte contrare articolului 16 din Constituţie, reduce rolul dialogului social la o consultare formală, în contradicţie cu articolul 9 din Constituţie şi introduce repere bugetare imprecise, susceptibile să afecteze exigenţele de coerenţă şi transparenţă ale procesului bugetar, cu incidenţă asupra articolul 138 din Constituţie".
"Dacă peste aceste vulnerabilităţi se aşază acum şi procedura angajării răspunderii, rezultatul va fi accelerarea viciului: ocolirea dezbaterii reale tocmai atunci când miza este cea mai mare. Reforma administrativă a lui Ilie-Gavril Bolojan se face prin improvizaţie legislativă şi prin ignorarea rolului constituţional al Parlamentului, pe care îl transformă, oricând are poftă, într-o anexă a Guvernului. Îi cerem premierului să abandoneze definitiv ideea de a guverna ca şi cum ar fi singur în stat şi de a aborda o guvernare 'mai justă', aşa cum îi cere şi UDMR, prin preşedintele Kelemen Hunor", se spune în comunicatul citat.
Sindicaliștii solicită reguli clare și transparență
SAALG solicită "oprirea asumării răspunderii pe un pachet care afectează drepturile şi cariera lucrătorilor din administraţia publică şi funcţionarea instituţiilor publice" şi "separarea strictă a dispoziţiilor temporare de cele permanente şi eliminarea uşilor laterale de excepţie prin memorandum, precum şi reguli clare, criterii verificabile, garanţii împotriva arbitrariului şi consultare efectivă".
Nu în ultimul rând, sindicalişti îi cer şefului Executivului să înceapă reforma prin "clarificarea publică şi închiderea oricărui mecanism de intermediere şi trafic de influenţă invocat în spaţiul public în legătură cu accesul la premier".
"Când în jurul numelui premierului se rostogolesc suspiciuni publice de trafic de influenţă şi intermediere, am fi aşteptat explicaţii şi măsuri de igienă instituţională. În schimb, asistăm la o accelerare forţată a unei reforme, într-un moment în care opinia publică cere clarificări. Ca să fie limpede: nu vom sta cu mâinile în sân. Dacă Guvernul insistă să forţeze reforma după bunul plac al premierului, vom utiliza toate instrumentele legale şi instituţionale pentru a opri acest derapaj, pentru că într-un stat de drept Constituţia nu este un document consultativ, nu se avizează, nu se scurtează şi nu se ocoleşte prin asumare, domnule prim-ministru şi domnule ministru al Justiţiei", a declarat preşedintele SAALG, Noni Iordache, citat în comunicat.