Eutanasierea câinilor sănătoși va fi interzisă. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat

62483773
Shutterstock

Senatul a adoptat tacit luni, în plen, o propunere legislativă prin care se interzice eutanasierea câinilor sănătoşi şi este încurajată sterilizarea acestora.  

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 11 decembrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

„Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân până la revendicare sau adopţie, populaţia trebuie informată despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat, precum şi prin programe şi evenimente de încurajare a adopţiei'', se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari neafiliaţi şi de senatorul Cristian Niculescu-Ţâgârlaş (PNL).

Ce prevede proiectul de lege

Potrivit actului normativ adoptat tacit, „animalele bolnave incurabil, declarate ca atare în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, examen la care vor asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată".

„Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor bolnavi. Eutanasierea câinilor sănătoşi este interzisă şi este singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor bolnave incurabil sau grav rănite", prevede proiectul.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân cu modificările şi completările ulterioare.

Parlamentarii neafiliaţi membri ai Partidului REPER, împreună cu un senator PNL, au fost cei care au depus la Parlament o propunere legislativă care prevede interzicerea eutanasierii câinilor fără stăpân care sunt sănătoşi.

Iniţiativa a fost elaborată în urma consultării cu asociaţiile pentru protecţia animalelor şi iubitorii de animale, subliniindu-se nevoia urgentă de soluţii umane şi durabile, au precizat aceştia, într-un comunicat de presă.

„Iniţiativa va încuraja autorităţile locale să investească în soluţii care nu doar că îmbunătăţesc bunăstarea animalelor, dar contribuie şi la siguranţa comunităţilor noastre. Susţinerea din partea societăţii civile este esenţială pentru a asigura un viitor mai bun pentru animalele fără stăpân din România. Împreună, putem face o schimbare reală", a afirmat senatorul Cosmin Poteraş.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62505858
Lovitură de peste 100 de milioane de euro. Metoda prin care o grupare de români a păcălit sute de străini și le-a luat banii

Treisprezece percheziţii au avut loc în Olt, Vâlcea şi în Capitală, într-un caz vizând operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

62505853
Momentul în care un livrator ajunge cu scuterul într-un indicator rutier de pe drum. Singura „victimă”, în rucsac

Grăbit să ajungă la destinație cu o comandă, un livrator de mâncare din Iași a fost cam neatent.

62505850
Explozie urmată de incendiu în Suceava. Trei bărbați au ajuns în stare gravă la spital. Unul dintre ei este în comă

Panică într-un atelier din Suceava. Trei bărbați au ajuns în stare gravă la spital, după ce clădirea a fost cuprinsă de un incendiu.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.