Aleșii au propus ca posturile vacante din spitale să fie deblocate, iar angajații ANAF și cei de la Vamă să primească un bonus în funcție de cât încasează. Un proiect cu probleme este cel privind integritatea. 

Cum aleșii pot intra la ședințe și online, în bănci au fost puțini. Ședința de plen de la Senat a început cu întârziere de o oră, după probleme cu sistemul informatic și cu finalizarea rapoartelor din comisiile de specialitate.

Aleșii din fosta coaliție nu s-au înțeles pentru legea salarizării, jalon din PNRR, așa că rămân doar cinci jaloane pe care își propun să le adopte în această săptămână. Dintre acestea, două proiecte au trecut de votul senatorilor.

Bonusuri pentru angajații ANAF și din vămi

Primul: pe lângă angajații din ANAF, de anul viitor și cei din vămi ar urma să fie recompensați financiar, pentru a crește gradul de colectare la buget, cu maximum 12% din cheltuielile cu salariile de bază ale acestor instituții. Și de acum înainte vor primi bonus pentru creanțe de la un milion de euro în sus, și nu doar dacă depășesc 10 milioane, cum era până acum.

Gabriela Horga, senator PNL: „Am auzit că s-ar deschide abuzuri prin această lege. Fals. Stimulentele sunt acordate doar în anumite condiții. Și se va face strict din creanțe definitive sau necontestate. Și să nu uităm că legea îi sancționează pe cei care nu lucrează la fel de mult. Avem și un sistem de bonus-malus, ca în țări europene.”

Violeta Alexandru, senator USR: „Dați-mi voie să am rețineri și să cer ca cei care au inițiat, și la un interval de un an de zile, să ne dea și date privind excesul de zel.”

Nadia-Cosmina Cerva, senator PACE: „Consiliul Economic și Social a dat un aviz negativ. A vorbit despre presiune excesivă asupra contribuabililor.”

Mircia Chelaru, senator AUR: „Grupul AUR se va abține.”

Modificări pentru funcționarii publici și alte jaloane din PNRR

Senatorii au votat și modificări la Codul administrativ pentru funcționarii publici.

Alte două jaloane din PNRR, Codul urbanismului și decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire, și-au început parcursul în prima Cameră sesizată – Camera Deputaților.

Pe de altă parte, parlamentarii au votat un amendament în Comisia de sănătate din Camera Deputaților, prin care se deblochează peste 7.600 de posturi vacante din spitale.

Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor: „Impactul celor 7.600 de posturi este de peste un miliard de lei. Cred că trebuie să facem diferența, în interiorul acestor 7.600 de posturi, între situațiile cu adevărat grave.”

Proiectul ar urma să ajungă la vot în plenul Camerei Deputaților miercuri.