Semnele judecatoarei Cirstoiu fata de intermediarii mitei: Isi aranja parul si le zambea

61368372

Judecatoarea Veronica Cirstoiu ar fi convenit semne cu cei care intermediau mita pentru solutionarea unor dosare in favoarea inculpatilor, unele dintre acestea fiind aranjarea parului cu ambele maini, urmata de un zambet.

Judecatoarea Veronica Cirstoiu, de la Curtea de Apel Bucuresti, si fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestati preventiv, in 9 august, de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul in care sunt acuzati de complicitate la trafic de influenta si luare de mita pentru solutii favorabile in dosare.

In motivarea deciziei de arestare preventiva, instanta arata ca mita care ar fi trebuit sa ajunga la magistrati ai Curtii de Apel Bucuresti sau ai instantei supreme, in schimbul unor solutii favorabile in dosare, era transmisa prin intermediul judecatoarei Cirstoiu.

Unul dintre aceste dosare este al lui Dinel Staicu, iar mita ar fi fost data prin intermediul avocatei acestuia, Adriana Dascalu. Un alt dosar, de evaziune fiscala, este cel al lui Gabriel Lucian Obeanu si se judeca la instanta suprema.

Obeanu a fost condamnat de instanta inferioara la trei ani de inchisoare cu executare si la plata a peste 1,1 milioane lei, iar recursul are termen la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) in 6 septembrie.

Completul care judeca dosarul lui Obeanu este format din Sofica Dumitrascu (care apare cu initialele "D. S." in motivare), Maricela Cobzariu si Lucian Macavei. In motivare sunt descrise imprejurarile prin care Veronica Cirstoiu a ajuns sa fie cea care face "semnul" din care intermediarii mitei sa deduca faptul ca trebuie sa dea banii.

"Din cercetarile penale efectuate a rezultat ca, la data de 16.07.2013, Dascalu Adriana si investigatorul sub acoperire T. R. s-au intalnit la hotelul Crown Plaza din Bucuresti. In acele imprejurari, Dascalu Adriana a afirmat ca judecatorul D. S. (la care s-a referit in discutie, potrivit reguli stabilite anterior, utilizand apelativul «I».) a intrat in concediu de odihna si ca nu mai intra in sedinta de judecata pana la inceputul lunii septembrie 2013, astfel ca, este in imposibilitate de a mai transmite investigatorului semnul convenit, pentru a garanta realitatea sustinerilor sale privind interventia realizata pe langa magistratul anterior mentionat, in scopul facilitarii solutionarii favorabile a dosarului in care este cercetat inculpatul O. G. L.", se mentioneaza in motivare.

De asemenea, sustin procurorii, Dascalu ar fi mentionat ca s-a inteles cu judecatorul D. S. de la instanta suprema in sensul ca respectivul semn sa fie transmis investigatorului sub acoperire de catre Veronica Cirstoiu.

Astfel, se arata in motivare, ca si in cazul magistratului D. S., avocata Adriana Dascalu a consemnat pe o bucata de hartie numele judecatoarei Cirstoiu si, totodata, a impus investigatorului sub acoperire, din considerente legate de pastrarea conspirativitatii acestei identitati, sa se refere pe viitor la acest judecator folosind apelativul "I".

"Pentru transmiterea semnului, invinuita Dascalu Adriana a mentionat ca s-a convenit sa mearga impreuna cu investigatorul sub acoperire, in dimineata de 17.07.2013, la sediul Curtii de Apel Bucuresti, in sala de sedinta in care se va afla completul din care face parte judecatorul Cirstoiu Veronica. Invinuita Dascalu Adriana a specificat ca semnul ce va fi transmis va consta in aceea ca, dupa aproximativ cinci minute din momentul in care ea si investigatorul sub acoperire vor intra in sala de sedinta, judecatorul Cirstoiu Veronica isi va aranja cu ambele maini parul in zona superioara a capului, dupa care le va zambi. Dupa primirea acestui semn, conform celor stabilite de catre invinuita Dascalu Adriana, investigatorul sub acoperire ar fi trebuit sa ii remita suma de 100.000 euro", se mai mentioneaza in documentul citat.

Tot in motivare se precizeaza ca Veronica Cirstoiu a stabilit cu Adriana Dascalu o intalnire intr-un salon de infrumusetare, la care i-a furnizat investigatorului sub acoperire "o garantie care sa confirme sustinerile acesteia din urma privind exercitarea interventiei pe langa judecatorul D. S.", aceasta fiind "o parola prestabilita si comunicata dinainte".

Potrivit aceluiasi document, avocata Dascalu mentiona ca, pentru intalnirea investigatorului sub acoperire cu Cirstoiu intr-un loc public, era necesar ca, in prealabil, sa reuseasca sa ia legatura cu aceasta, dar "fara telefon, care e periculos ca dracu'...".

Judecatoarea Veronica Cirstoiu, de la Curtea de Apel Bucuresti, si fiul acesteia au primit mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate vineri seara de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul sumelor totalizand peste un milion de euro pentru solutii favorabile in procese. Hotararea Curtii de Apel nu este definitiva, ea putand fi atacata cu recurs la instanta suprema.

Veronica Cirstoiu, judecator la Sectia I penala a Curtii de Apel Bucuresti, este cercetata pentru luare de mita si complicitate la trafic de influenta, iar fiul acesteia, Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influenta, a anuntat anterior, tot vineri, DNA, care a precizat ca a cerut CSM avizul pentru retinerea si arestarea preventiva a judecatoarei.

Potrivit procurorilor, persoane interesate in solutionarea favorabila a unor dosare penale aflate pe rolul instantelor de judecata, au remis prin intermediar, in mai multe transe, sume de bani in cuantum de peste un milion de euro, "in scopul obtinerii unor solutii favorabile in cauze penale".

Articol recomandat de sport.ro
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
Citește și...
Primele rezultate ale anchetei politiei in cazul accidentului de autocar din Iasi

Atat autocarul ucrainean, cat si camionul ce transporta busteni, ambele implicate in groaznicul accident de sambata seara din localitatea Miroslovesti nu prezentau nici o defectiune tehnica.

Fenomenul meteo care a ucis pestii din lacurile Capitalei. Explicatia oficialilor de la Apele Romane

Canicula din ultimele zile scoate la iveala o imagine dezolanta pe lacurile din Bucuresti. Zeci, daca nu sute de pesti, plutesc morti pe luciul apei spre disperarea locuitorilor din zona.

Un incendiu puternic, in apropiere de Rezervatia Naturala din Retezat. Focul a fost stins in 2 zile

Peste100 de persoane, pompieri, jandarmi montani si padurari s-au luptat timp de doua zile sa stinga un incendiu izbucnit intr-o zona greu accesibila din Muntii Retezat.

Recomandări
Discursul lui Nicușor Dan în Catedrala Națională: de la ”naționalism sănătos” la ”demagogi care se bat cu pumnul în piept”

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, marți, la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi, care a avut loc la Catedrala Națională din București.

Autoritatea Electorală Permanentă începe controlul la marile partide politice, cu excepția AUR. ”Încurcam lucrurile pe acolo”

Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice.

Putin ar fi refuzat în ultimul moment să se întâlnească cu șeful CIA după ce a aflat ce mesaj aducea de fapt

Vladimir Putin intenționa inițial să se întâlnească cu directorul CIA, John Ratcliffe, în timpul vizitei acestuia la Moscova, pe 25 august, dar s-a răzgândit după ce a aflat scopul deplasării, a declarat pentru „Agențstvo” o sursă apropiată Kremlinului.