Șefa FMI: Inflația este pe un trend descendent la nivel global. Ce spune Georgieva despre perspectivele de creștere

62080036
Getty

Inflația este pe un trend descendent la nivel global dar activitatea economică încetinește, mai ales în sectorul producției, spune șefa FMI, Kristalina Georgieva

Perspectivele de creştere pe termen mediu rămân fragile, a declarat marţi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Oficialul FMI s-a declarat îngrijorat de diferenţele de performanţă economică dintre ţări, în discursul de la reuniunea miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din ţările membre ale G20, care se desfăşoară la Gandhinagar, India.

În sfârşit inflaţia este pe un trend descendent, spune Kristalina Georgieva, deşi „inflaţia de bază rămâne ridicată, în pofida înăspririi semnificative a politicii monetare. Totuşi, inflaţia ar putea rămâne mai mult timp la un nivel mai ridicat şi ar putea necesita o înăsprire suplimentară a politicii monetare", a declarat Georgieva.

Aceasta a adăugat: „Deşi se observă progrese, sarcina noastră nu este încă încheiată - actuala politică monetară trebuie menţinută. O celebrare prematură poate schimba câştigurile obţinute greu în procesul de dezinflaţie".

Reducerea inflaţiei este o prioritate pentru ţări, alături de eforturi ca reconstruirea rezervei fiscale (buffers) şi reforme care să sprijine creşterea economiei.

„Pentru a sprijini aceste reforme, FMI îşi va extinde activitatea în vederea mobilizării resurselor interne, sprijinirea pieţelor de capital şi îmbunătăţirea mediului pentru investiţiile private - atât interne, cât şi externe", a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

Georgieva a atras atenţia asupra necesităţii consolidării mecanismului de siguranţă financiar global, inclusiv revizuirea resurselor FMI, un element critic pentru asigurarea predictibilităţii capacităţii instituţiei.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62367503
Drama fraților dispăruți în Argeș: Au fugit de acasă pentru că erau chinuiți. Găsiți de oameni care au văzut mesajul RO-ALERT
A fost mobilizare de forțe marți seară în Argeș, după ce doi frați - de 12 și 14 ani - au dispărut de pe malul barajului de la Udeni, în apropiere de Golești.  
62367504
Care este și cum arată cea mai mare clădire de birouri din lume. A detronat Pentagonul | FOTO
Pentagonul a fost până nu de mult cea mai mare clădire de birouri din lume. Clădirea a fost acum detronată, după 80 de ani.  
62347756
Biciclist din Bistrița, accidentat mortal de un TIR, al cărui șofer avea permisul suspendat
Un biciclist din Bistrița a fost accidentat mortal de un TIR. Șoferul autotrenului avea permisul suspendat, au constatat polițiștii.