Contre între Firea și GCS: "Sunt interzise spectacolele desfăşurate în spaţii închise!"

62112444

Primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare, a precizat Grupul de Comunicare Strategică (GCS), după ce edilul general, Gabriela Firea, a anunţat redeschiderea de luni pentru public a teatrelor.

"Atragem atenţia asupra anunţului făcut de primarul Capitalei, Gabriela Firea, referitor la redeschiderea spectacolelor de teatru ale instituţiilor aflate în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti în spaţii închise. Menţionăm faptul că, potrivit normativelor în vigoare, spectacolele se pot desfăşura doar în aer liber, cu participarea a maximum 500 de persoane, cu respectarea regulilor de distanţă şi de protecţie sanitară. Deocamdată, sunt interzise spectacolele desfăşurate în spaţii închise! Primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare, iar în cazul în care acest lucru se va întâmpla prefectul municipiului Bucureşti va acţiona pentru suspendarea unei astfel de hotărâri", potrivit unui comunicat al GCS, transmis sâmbătă.

GSC a anunţat că descurajează iniţiative precum cea a primarului general, care "riscă să pună în pericol" viaţa şi sănătatea comunităţilor locale.

"Descurajăm astfel de iniţiative care riscă să pună în pericol viaţa şi sănătatea comunităţilor locale, fiind pasibile de sancţiuni contravenţionale sau penale. Facem apel la responsabilitatea managerilor teatrelor din Bucureşti să nu transpună în fapt o astfel de decizie a primarului general al municipiului Bucureşti", a adăugat GCS.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat sâmbătă că teatrele şi instituţiile de spectacole administrate de Primăria Capitalei se redeschid pentru public începând de luni şi că Bucureştiul are la dispoziţie, pentru desfăşurarea activităţilor culturale, peste 10.000 de locuri în sălile de spectacol.

Gabriela Firea a adăugat că, pentru reluarea evenimentelor, fiecare instituţie de spectacol îşi va lua toate măsurile necesare de siguranţă pentru artişti şi spectatori, iar programarea spectacolelor va ţine cont în permanenţă de evoluţia epidemiologică în plan local şi de măsurile care sunt necesare, conform reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanţilor la manifestări.

Sălile de spectacol în care își desfășoară activitatea instituțiile publice de cultură bucureștene, sunt următoarele:

1. Teatrul Municipal ”L. S. Bulandra”: Sala Liviu Ciulei (Izvor) – 355 locuri (Str. Schitu Măgureanu 1, sect. 5); Sală Laborator – 60 locuri; Sala Toma Caragiu – 243 locuri (J.L. Calderon 76A, sect. 2), Studio Space – 120 locuri;

2. Teatrul „C.I. Nottara” - Magheru (Horia Lovinescu) – 336 locuri,
Studio (George Constantin) – 100 locuri

3. Teatrul de Revistă „Const. Tănase” - Sala Savoy – 393 locuri, Grădina de Vară Herăstrău - 2.255 locuri

4. Teatrul Mic - Teatrul Mic (Str. Constantin Mille nr. 16, sect. 1) – 271 locuri, Teatrul Foarte Mic (Bd. Carol I, nr. 21, sect. 1) – 95 locuri

5. Teatrul Tineretului Metropolis (Str. Mihai Eminescu nr. 89, sect.2), Sala Mare - 150 locuri, Sala Amfiteatru - 100 locuri, Sala GLORIA (fost cinema Gloria – Str. Bucovina nr. 6, sect. 3) – 400 locuri

6. Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan (Str. Sf. Dumitru nr. 2, sect. 3) – 317 locuri, Sala Studio (Str. Sf. Dumitru nr. 2, sect. 3) – 53 locuri
Sala Nouă (Str. Sf. Vineri nr. 11) – 56 locuri

7. Teatrul Masca - Sala Elisabetană (Bd. Uverturii nr 70, sector 6) – 125 locuri

8. Teatrul Odeon - Sala Majestic (Cal. Victoriei 40-42, sector 1) – 300 locuri; Sala Studio (Cal. Victoriei 40-42, sector 1) – 100 locuri

9. Teatrul Evreiesc de Stat - Sală Spectacol (Str. dr. Iuliu Barasch nr. 15, sector 1) – 196 locuri

10. Teatrul „Ion Creangă” - Palatul Național al Copiilor – 650 locuri, Sala mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23, sect. 1) – 60 locuri

11. Teatrul de Animație „Țăndărică” - Sala Mare (Str. Eremia Grigorescu nr. 24, sector 1) – 326 locuri, Sala AnimaStudio (Str. Eremia Grigorescu nr. 24, sector 1) – 40 locuri

12. Teatrul Excelsior - Sala Mare (Str. Academiei nr. 28-30, sector 1) – 180 locuri, Sala Studio (Str. Academiei nr. 28-30, sector 1) – 50 locuri

13. Circul Metropolitan București - Sala spectacol (Aleea Circului nr. 15, sector 2) - 1.850 locuri

14. Opera Comică pentru Copii Sala Mare (Calea Giulești nr. 16, sector 6 - fostul Teatru Giulești) – 424 locuri, Salon Mozart (Calea Giulești nr. 16, sector 6- fostul Teatru Giulești) – 120 locuri, Sala UnderGround (Calea Giulești nr. 16, sector 6 - fostul Teatru Giulești) – 120 locuri

15. Teatrul „Stela Popescu” - Palatul Naţional al Copiilor – Sala Mare (Bd. Tineretului nr. 8–10, sect. 4) – 740 locuri

16. Teatrul Dramaturgilor Români - Sala Ion Băieșu (Calea Griviței nr. 64-66, sect. 1) – 100 locuri, Sala Iosif Naghiu (Calea Griviței nr. 64-66, sect. 1) – 60 locuri

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Accident devastator între 2 TIR-uri, în Mureș. Patru persoane sunt în stare gravă

Patru persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier petrecut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe E60, la ieşire din Sighişoara spre Târgu Mureş, între două autotrenuri.

Ordinul privind deschiderea sălilor de fitness a fost publicat în Monitorul Oficial

Accesul în sălile de fitness şi aerobic se va face numai pe bază de programare şi după triajul observaţional şi termometrizare, conform Ordinului emis de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial.

Proiecție de film pe Cluj Arena. Cât au costat biletele

Pe stadion, ca la cinema. Așa s-au simțit aproape 500 de oameni care vineri seară au participat la primul eveniment în aer liber din seria celor anunțate pentru această vară pe Cluj Arena.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Canada ar putea deveni „membru asociat” al UE. Mark Carney negociază o apropiere fără precedent de blocul comunitar

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, doreşte relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi analizează posibilitatea ca ţara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, scrie duminică The Wall Street Journal (WSJ).