Se redeschid băile sărate Ocna Mureș. Primar: „Am reînviat acest brand. Concurează cu stațiunile balneare din străinătate”

×
Publicitate

După patru ani de lucrări și o investiție de opt milioane de euro, băile sărate de la Ocna Mureș, din Alba, sunt gata să să primească turiști începând de sâmbătă.  

Complexul se întinde pe mai bine de 6.000 de metri pătrați și are mai multe bazine cu apă sărată și dulce. Oamenii vor avea la dispoziție săli de tratament, de fitness, cabinete de proceduri medicale și de recuperare, dar și o zonă de restaurant.

În perioada interbelică, la Ocna Mureș ajungeau mii de oameni din întreaga Europă. Între timp însă, stațiunea s-a degradat de la un an la altul.

În urmă cu patru ani, complexul a intrat în renovare, iar începând de sâmbătă va fi gata să primească oaspeți. Ca în vremurile bune. Localnicii așteaptă cu nerăbdare redeschiderea băilor sărate.

Femeie: „Noi am prins și celelalte băi și veneau foarte mulți turiști la noi și e ceva deosebit pentru orașul nostru. Sigur că vor veni pentru că apa sărată și bună ca la noi nu este în țară”.

Femeie: „Așteaptă lumea că sunt mulți cu probleme reumatice și știu că băile sărate sunt foarte bune.”

Cornelia Oltean Dan, manager complex: „Avem de la băi galvanice, de la împachetări cu nămol, de la împachetări cu parafină, kinetoterapie, electroterapie. În interior avem două bazine - unul cu apă dulce, unul cu apă sărată, jacuzzi, tot cu apă sărată. În exterior avem tot două bazine”.

Investiția, care se ridică la 8 de milioane de euro, a fost făcută din bugetul orașului și din cel al Consiliului Județean. Deși costisitoare, baza de agrement are dotări din cele mai moderne.

Silviu Vințeler, primar Ocna Mureș: „Astăzi eu spun că am reînviat acest brand. Concurează cu multe stațiuni balneare din țară și din străinătate. Saramură are mult mai multe minerale benefice”.

Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba: „Acum este un motiv foarte serios și pentru potențialii investitori în serviciile hoteliere și nu numai, pentru o zonă turistică”.

Cât costă o noapte de cazare

Locurile de cazare există, chiar dacă nu sunt multe. La o pensiune, de exemplu, prețul unei camere pornește de la 215 lei. Bani în care este inclus accesul la saună și jacuzzi. Fiindcă speră la tot mai mulți turiști, proprietarul a decis să se extindă.

Teo Berghean, proprietar pensiune: „Mai am o clădire unde vreau să fac 18 camere cu regim hotelier. Poate va fi și un restaurant. Cazări nu sunt și băile cred că aduc clienți pentru că arată într-un fel”.

La mai mulți turiști speră și autoritățile, care vor să construiască un hotel în apropierea băilor.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62346420
Un elev a ajuns la spital după ce a fost agresat de un coleg. Mamă: „După o lună de amenințări că îl bate, l-a bătut”

Un elev de 14 ani din localitatea constănțeană Corbu a ajuns la spital, după ce ar fi fost atacat și lovit de către un coleg de școală.

 

62346410
De ce medicamentele cu nicotină trebuie luate doar sub supravegherea medicului. E nevoie și de un psiholog

Medicamentele anti-fumat oferă cantități mici de nicotină. Înlătură astfel efectele sevrajului. Chiar dacă vorbim despre medicamente care pot fi luate fără rețetă, e nevoie de un plan de tratament.

62346407
Scandal sexual la Spitalul Județean din Brăila. Un asistent este acuzat că a abuzat o minoră. „A întins-o și a sărutat-o”

S-au adus acuzații grave la Spitalul Județean din Brăila. Un asistent de 36 de ani este bănuit că ar fi agresat sexual o pacientă de numai 15 ani.

 

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor fi asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.