Se apropie Ziua Aviației. Bucureștiul va fi survolat de avioane militare, pentru repetiții

62272073

Pe 20 iulie va fi Ziua Aviației, motiv pentru care joi și sâmbătă, Capitala va fi survolată de avioane militare, care vor face repetiții.

”În zilele de 14 iulie și 16 iulie, începând cu ora 10.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, vor avea loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul marcant al Forțelor Aeriene Române”, transmite Aviația Magazin.

La aceeași oră, pe 20 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.

“Monumentul va fi survolat de aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, aeronave civile din dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă și Aeroclubului României din subordinea Ministerului Transporturilor, o aeronavă de transport pasageri din dotarea Tarom, aeronavele echipei independente de acrobație aeriană Iacării Acrobați, precum și aeronave civile din dotarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli”, notează sursa citată.

În timpul ceremoniei, vor evolua aproximativ 15 aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 Puma, IAR-99 Standard, IAR-99 Şoim, 3 elicoptere tip Mi-17 și EC-135, o aeronavă Cessna VC-560 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, 3 elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Tecnam 2006 și o aeronavă Piper Seneca V aparținând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, două aeronave BN-2A Islander și o aeronavă Beechcraft King Air 90 aparținând Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli, o aeronavă B737 aparținând Tarom, 3 aeronave tip IAK- 52 aparţinând echipei independente de acrobație aeriană din România, 5 aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.

Avioanele au stârnit îngrijorare

Bucureștenii și numai s-au îngrijorat după ce au observat avioanele zburând. 

 

Alții au știut motivul și s-au bucurat de spectacol.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
Un nou caz de variola maimuței în România. La cât a ajuns bilanțul

Un nou caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România la un bărbat de 40 de ani din Bucureşti, anunţă Ministerul Sănătăţii.

62272064
2.800.000 de dolari și 70.000 de euro falși au fost confiscați de polițiști. Cum operau suspecții

Trei bărbaţi din Botoşani, acuzaţi de punerea în circulaţie de monedă străină şi înşelăciune, au fost arestaţi preventiv, în urma unor percheziţii domiciliare şi a unui flagrant.

61967666
Topul celor mai bune specializări de la liceele din țară după rezultatele de la repartizarea computerizată 2022

Rezultatele la repartizarea computerizată în licee au fost publicate de edu.ro, iar în funcție de acestea a fost realizat și un top al celor mai bune specializări.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.