Schimbarea sexului pe cale administrativă devine facilă în Germania. Ce prevede proiectul adoptat în cazul minorilor

62350277

Schimbarea sexului va fi mult mai ușoară în Germania, o dată cu adoptarea unui proiect legislativ care simplifică procedurile administrative. Activiștii pentru drepturile minorităților salută demersul legislativ.

Coaliţia guvernamentală de centru-stânga din Germania intenţionează să reformeze sistemul actual, bazat pe legea din 1980 privind transsexualii, conform căreia cei care doresc să îşi schimbe sexul trebuie să fie examinaţi medical şi să treacă printr-o procedură adesea îndelungată şi costisitoare, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Proiectul care urmează să fie trimis parlamentului va permite persoanelor transsexuale, intersexuale sau non-binare să îşi modifice datele printr-o singură deplasare la oficiul local de stare civilă.

Nu vor exista restricţii de vârstă, însă pentru copiii sub 14 ani cererile trebuie depuse de un părinte sau tutore, arată sursa citată.

„Cei afectaţi au suferit de 40 de ani discriminări prin legea transsexualilor. Punem capăt în sfârşit acestei situaţii", a declarat ministrul familiei, Lisa Paus.

Ministrul justiţiei, Marco Buschmann, şi-a exprimat încrederea că parlamentul va adopta reforma. El a afirmat că legea nu afectează regulile interne din firme şi nu va facilita accesul bărbaţilor în spaţiile rezervate femeilor, aşa cum se tem unii critici ai proiectului legislativ.

Noua lege urmăreşte şi să restricţioneze numărul de schimbări de sex, interzicând noi modificări timp de un an de la prima asemenea intervenție.

Guenter Krings, reprezentant al partidului conservator CDU (Uniunea Creştin Democrată) pentru politicile în domeniul justiţiei, a apreciat că „pe de o parte persoanele transsexuale au dobândit desigur respect (...), dar pe de altă parte trebuie să îl acorde celorlalţi, de exemplu dacă femeile din vestiarele pentru femei nu se simt confortabil la intrarea unui bărbat biologic".

El a criticat reforma pentru omiterea cerinţei unei consultaţii pentru minori, înainte ca aceştia să îşi schimbe numele şi sexul.

Noile reglementări nu se referă însă şi la procedurile medicale pentru schimbarea de sex, care vor fi conforme în continuare cu standardele medicale actuale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62348877
O româncă din SUA, păcălită să doneze sute de mii de dolari unui fals preot care spunea că va ridica o biserică și grădinițe

400.000 de dolari este suma pe care un individ din Rădăuți a reușit să o obțină de la o româncă din Statele Unite, pe care a păcălit-o timp de opt ani.

62310216
Postare bizară făcută de Mădălina Ghenea pe Instagram. La scurt timp, contul vedetei a dispărut

Mădălina Ghenea a șocat, miercuri, pe toată lumea cu ultima ei postare pe Instagram.  

62379237
Jaf în plină zi într-un magazin din Arad. Hoții au furat un laptop de 9.000 de lei și au luat-o la fugă

Polițiștii din Arad caută doi indivizi care au furat dintr-un magazin un laptop de 9.000 de lei.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.