Apare un nou permis auto, accesibil de pe telefon. Statele membre UE l-au aprobat

62424330
Shutterstock

Permisul auto digital va fi introdus în toate statele membre UE, urmând să aibă aceeași valoare ca și cel fizic. După acordul din Parlamentul European, următoarele etape spre aprobare sunt doar o „formalitate”.

Parlamentul European şi statele membre ale UE au ajuns în noaptea de luni spre marţi la un acord privind introducerea permisului de conducere auto digital în întreaga Uniune Europeană până la finalul anului 2030, informează France Presse, preluat de Agerpress.

Accesibil pe telefonul mobil, acest permis va avea aceeaşi valoare ca permisul de conducere auto fizic.

Până acum, discuţiile au trenat în legătură cu o vizită medicală obligatorie sau nu pentru a obţine acest permis.

Potrivit acordului convenit luni noaptea, statele membre vor solicita fie un examen medical, fie o depistare bazată pe o autoevaluare a utilizatorului.

Permisul digital va avea o valabilitate de 15 ani, după care va putea fi reînnoit. Șoferii începători vor fi supuşi unei perioade de probă de cel puţin doi ani, cu reguli şi sancţiuni mai stricte pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Care sunt următoarele etape

Acordul trebuie să fie adoptat de Parlamentul European şi de Consiliul UE, o simplă formalitate după ce s-a ajuns la un compromis.

În 2024, 19.800 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă o scădere uşoară de 3 puncte procentuale comparativ cu anul precedent.

Cele mai sigure şosele din Europa sunt în Suedia şi Danemarca, cu 20, respectiv 24 decese la 1 milion de locuitori, în timp ce Bulgaria şi România se află în coada clasamentului, cu 74, respectiv 77 de decese la 1 milion de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62530578
Români găsiți morți în casa de vacanță din Ungaria. Anchetatorii scot la iveală un eveniment șocant

Continuă ancheta în cazul tulburător din Ungaria, la câțiva kilometri de granița cu România, după ce doi soți din Arad au fost găsiți fără viață, luni dimineață, în locuința lor de vacanță.

62526209
Percheziții ample în dosarele violențelor de la BEC, în București și două județe. Filmul evenimentelor

Percheziții în dosarul violențelor de a BEC din 9 martie au loc marți dimineață, urmând ca 9 persoane suspecte să fie duse la audieri.

62530551
„Urăsc să-i salvez iar pe europeni”. Detaliile scoase la iveală de mesajele secrete trimise unui jurnalist de Casa Albă

Dezvăluirea că cei mai importanţi oficiali din domeniul securităţii naţionale din SUA au împărtăşit din greşeală planuri de război cu un jurnalist, pe Signal, a şocat Washingtonul luni, chiar înainte ca oamenii să ştie ce conţineau, scrie POLITICO.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.