Scandalul de la Hunedoara. 4 arestați și 3 amenzi în valoare de 9.000 de lei

×
Publicitate

În urma scandalului din cartierul Micro 7 din municipiul Hunedoara, patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ulterior, ei au primit mandat de arestare preventivă.

Totodată, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, cu privire la incidentul din Hunedoara, până în prezent poliţiştii au aplicat 3 amenzi, în valoare de 9.000 de lei.

”Ancheta va continua în acest caz, în vederea luării de măsuri legale faţă de toţi cei implicaţi (în urma analizării imaginilor video urmează a fi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea ordonanţelor militare faţă de toţi cei care nu şi-au justificat prezenţa la locul incidentului). Dispozitive de ordine publică, constituite din poliţişti şi jandarmi, sunt prezente în continuare în zonă, nemaifiind înregistrate încălcării ale legii”, mai transmite IPJ Hunedoara.

Un număr de 9 persoane au fost duse la Poliţie pentru audieri, fiind deschis dosar penal pentru ultraj, distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Poliţiştii care verificau respectarea ordonanţelor militare, într-un cartier din municipiul Hunedoara, au fost atacaţi, sâmbătă seara, cu pietre, după ce au legitimat un bărbat băut, care nu avea declaraţie pe propria răspundere. Poliţiştii au şi tras un foc de armă pentru a aplana conflictul. Incidentul de sâmbătă seară a fost filmat de mai multe persoane, iar imaginile au ajuns pe reţelele de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62121065
De ce au fugit polițiștii în scandalul de la Hunedoara. Reacția lui Marian Godină

Polițistul Marian Godină crede că oamenii legii din Hunedoara au procedat corect retrăgându-se din fața mulțimii care îi agresa. ”A fost cea mai înțeleaptă decizie a lor”, spune Godină, potrivit căruia situația nu putea fi rezolvată decât de mascați.

62121055
OMS: sintagma de ”distanțare socială” este greșită. Ce cuvinte ar trebui să folosim în schimb

OMS consideră că sintagma de ”distanțare socială” este greșit, pentru că implică un sentiment de deconectare de cei dragi, iar în locul acestuia trebuie folosită expresia ”distanțare fizică”.

62121047
Mesajul de Paște în limba română transmis de SUA

Președintele Donald Trump a urat românilor ”Paște fericit!”, se arată într-un mesaj de felicitare postat de Ambasada SUA în România.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.