Scandal uriaş de corupţie la spitalele din Braşov şi Odorheiul Secuiesc. Robot inutil, luat la preţ triplu

×
Publicitate

Scandalul de corupţie izbucnit la două spitale din Braşov şi Odorheiul Secuiesc face primele victime.

12 suspecţi - între care şefi şi funcţionari ai instituţiilor sanitare, dar şi intermediarii presupuselor spăgi, plătite de un om de afaceri, au fost reţinuţi pentru acuzaţii de mită şi trafic de influenţă.

Pe lista neagră a celor de la DNA, se afla şi şeful brigăzii de operaţiuni speciale, bănuit că în loc să îşi facă meseria, i-a pus în gardă pe cei vizaţi. Ar fi beneficiat, în schimb, spun anchetatorii, de bani, alimente şi chiar de intervenţii stomatologice.


Trei dintre şefii Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov, dar şi managerul şi doi funcţionari de la Spitalul Municipal din Odorheiul Secuiesc, se numără printre cei 12 suspecţi reţinuţi. Aceştia sunt acuzaţi că, în schimbul unor șpăgi consistente încasate în ultimii doi ani, ar fi risipit bani publici pe contracte de achiziţii despre care anchetatorii susţin că erau păguboase. La Braşov, de pildă, un robot de dezinfecţie cu ultraviolete, cumpărat de trei ori mai scump, nu este nici acum folosit.

Reporter: Robotul acela, unde este el acum?
Ioan Spătariu, magazioner Spitalul de Boli infecţioase Braşov: „ În spital, la etaj, cred. Dar să vă spun sincer, nu ştiu! Şi nu funcţionează! Nu! Aşa am înţeles, chiar am întrebat nişte colegi şi nu funcţionează.”
Reporter: Dar nici nu era necesar, spun anchetatorii...
Ioan Spătariu: „Asta, să mă ierte Dumnezeu, eu cu materiele mele... ”
Reporter: Dar despre faptul că s-a plătit de trei ori mai mult decât preţul mediu?
Ioan Spătariu: „Asta, ce să vă zic eu... eu sunt prea mic doamnă, chiar nu vreau să comentez...
dacă ar fi numai asta, ar fi bine.”

Reporter: Dar e destul de gravă!
Ioan Spătariu: „Dar asta nu e prima în ţară, să fim serioşi, dacă era prima...”

Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA: „La spitalul de boli infectioase din Odorheiul Secuiesc este vorba despre echipamente şi consumabile, unele care nu erau necesare. de exemplu existau branule pentru 6 luni, dar spitalul a achiziţionat de la această firmă pentru a favoriza firma şi omul de afaceri.”

Şi cum sumele plătite unui singur om de afaceri erau de ordinul milioanelor, generoase, spun anchetatorii erau şi comisioanele ilegale. Între intermediarii reţinuţi pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu se află fostul consilier judeţean Andrei Kadas, cândva preşedinte al comisiei pentru sănătate. Dar şi Marius Cristian Popa, consilier local la Săcele, reţinut pentru complicitate.

 

Livia Săplăcan: „Reprezentantul firmei favorizate, în schimb, răsplătea fie managerii de spitale, fie persoane cu influenţă asupra managerilor. De exemplu, managerul de la Odorheiul Secuiesc ar fi primit 10.000 de euro şi 10% din valoarea unor contracte de 2 milioane, deci cam 89.000 de euro.”

Ofițerul care avertiza suspecții

Procurorii DNA susţin că puţin a lipsit că ancheta să fie compromisă din cauza unor ofiţeri de poliţie din unitatea care îi intercepta pe suspecţi.

 

Comisarul-şef Emanoil Mirică, şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, una dintre unităţile de elită ale MAI care are menirea să obţină dovezi în dosare de anvergură, inclusiv în cele ale DNA, este acuzat nu doar că i-a divulgat unui om de afaceri informaţii despre anchetă, punându-l la adăpost, dar şi că in schimbul acestor informaţii ar fi primit mită în repetate rânduri.


Livia Săplăcan: „În schimbul acestui ajutor, omul de afaceri i-ar fi dat ofiţerului de poliţie judiciară şi bani, şi produse alimentare.''

Pe lista neagră a DNA Braşov a ajuns şi firma presupus favorizată, nu doar patronul ei. Pentru acuzaţii de dare de mită, cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală împotriva firmei, pentru care iau în calcul o cauţiune de 5 milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62158664
O priză a luat foc la secția ATI din Spitalul Târgu-Mureș. De vină sunt clădirea veche și instalațiile suprasolicitate

La 20 de zile de la cumplitul incendiu dintr-o secție ATI a unui spital din Piatra Neamț, au fost momente de panică vineri într-un spital din Târgu Mureș. O priză de lângă patul unui bolnav a luat foc.

62162219
Cum se va face vaccinarea împotriva COVID. Valeriu Gheorghiță a anunţat vineri strategia

Vaccinarea împotriva SARS-COV-2 este voluntară, și nimeni nu poate fi obligat la administrarea vaccinului, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

62138840
Un medic din Galaţi, infectat cu noul coronavirus, a murit

Conducerea Spitalului Judeţean Galaţi anunţă moartea unui medic diagnosticat cu Covid-19, decesul survenind în Secţia ATI din cauza complicaţiilor pulmonare.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.