Salariul încasat lunar de un medic din Neamț, deși a chiulit de la serviciu aproape patru luni. A fost arestat preventiv

62395630
StirilePROTV

Un medic din județul Neamț a fost arestat, după ce, timp de aproape 4 luni, ar fi chiulit de la serviciu, dar a încasat un salariu de 11 mii de lei lunar.

Potrivit procurorilor, două șefe ale lui l-au acoperit și iar ar fi întocmit acte false pentru el, care să dovedească faptul că ar fi fost la muncă.

Medicul specialist era angajat la Centrul de Îngrijire a persoanelor cu handicap din Bozieni, judetul Neamț, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială.

El a fost arestat preventiv, după ce procurorii au stabilit că în perioada 1 aprilie - 21 iulie a acestui an, nu s-a prezentat la serviciu decât sporadic. În unele zile stătea cel mult două ore, iar în altele nu venea deloc. Iar pacienții internați în centrul respectiv nu au beneficiat de ajutor medical.

În schimb, a încasat 11 mii de lei lunar, net, ca salariu, în această perioadă.

În același dosar mai sunt cercetate directoarea instituției și coordonatoarea de personal a centrului, care ar fi știut de absențele medicului și l-ar fi acoperit în acte. Cele două femei întocmeau foi colective de prezenţă, pontaj, grafic, stat de plată, prin care atestau, în mod fals, prezenţa doctorului la serviciu.

Femeile sunt acuzate de abuz în serviciu, iar bărbatul de complicitate la abuz în serviciu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62395629
Crimă pasională în Botoșani. O femeie a fost bătută 5 zile la rând, apoi omorâtă de soțul care credea că este înșelat

Crimă înfiorătoare într-un oraș din județul Botoșani. O femeie de 58 de ani a fost torturată de soțul gelos, timp de 5 zile, și în cele din urma a fost ucisă în bătaie. Bărbatul de 60 de ani este arestat preventiv.

62237566
Surse: România își va instala un sistem foarte modern de apărare antidronă, cu aprobarea NATO

Surse guvernamentale au precizat vineri pentru Știrile Pro TV că România va beneficia în perioada următoare de un sistem modern de apărare antidronă.

62392141
Un tânăr din Constanța a fost reţinut de poliţişti după ce a furat şapte autoturisme şi le-a condus fără permis

Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a furat şapte autoturisme parcate pe străzi din municipiul Constanţa, le-a condus fără a deţine permis, după care le-a abandonat, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

 

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.