S-a rupt un pod de pe râul Vedea, în Teleorman. Șase persoane sunt rănite

62194376
ISU Hunedoara

Un pod de pe râul Vedea, din localtatea Orbeasca de Sus, s-a rupt. 

Din primele informații sunt șase persoane rănite, conștiente. Este vorba de muncitori care lucrau la reabilitarea podului. Doi dintre aceștia au fost transportați la spital.


Autoritățile intervin cu 4 ambulanțe, o autospecială de transport victime multiple și o descarcerare.

"A căzut un pod ce trece peste râul Vedea în localitatea Orbeasca de Sus. În urma acestui eveniment au rezultat şase victime, bărbați cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, toate fiind transportate la spital cu multiple traumatisme, însă conştiente şi cooperante", a transmis ISU Teleorman.

Surse din Poliţie au declarat pentru News.ro că incidentul, care este încadrat drept accident de muncă, s-a produs în condiţiile în care podul este în construcţie, iar la acesta lucrează o firmă din Comarnic, judeţul Prahova, însă muncitorii sunt din localitatea Orbeasca.


Conform surselor citate, cinci dintre muncitori se aflau pe pod în momentul în care grinda a căzut cu ei, de la o înălţime de cinci – şase metri. Al şaselea muncitor a fugit când a văzut că grinda se rupe, iar un panou care se afla sub podul aflat în construcţie a căzut peste el.


Unul dintre cei căzuţi de la înălţime are coste rupte, conform primelor evaluări făcute de medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe Alexandria, iar cel peste care a căzut panoul are o fractură la antebraţ.

La faţa locului au intervenit patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman, o autospecială de transport victime multiple şi un echipaj de descarcerare.

Podul metalic peste râul Vedea a fost inaugurat în 1905, fiind primul pod de acest fel construit în zonă. Structura are o lungime de peste 90 de metri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62204600
Ceremonii în toată țara pentru Ziua Inmnului Național. Momente solemne și trafic blocat
În toată ţara, inclusiv în Capitală, joi dimineața, au loc ceremonii care marchează Ziua Imnului Naţional, sărbătorit anual pe 29 iulie.
62152112
Incident la Centrala Nucleară din Cernavodă. Unitatea 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National
Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National în seara zilei de 28 iulie 2021, ”ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic care a afectat partea clasică”.
62193615
Percheziții în București și Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală de 27 de milioane de dolari
Mai multe percheziții au loc, joi dimineață, în București și Ilfov într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.