S-a deschis sezonul internship-urilor: domeniile cu cele mai multe oportunități pentru studenți

61989860
iStock

Finalul anului universitar înseamnă, pentru mulți tineri, inițierea unui proces de căutare a unui loc de muncă, unii dintre ei fiind la primul demers de acest fel.

Companiile fac și ele eforturi să atragă tineri interesați să evolueze pe plan profesional sau să-și înceapă cariera, mai ales în condițiile în care rata de ocupare pe segmentul 18-24 de ani este, în mod tradițional, cea mai mică în comparație cu alte segmente de vârstă – 19,7% în 2022, potrivit datelor INS. În prezent, organizațiile au peste 1.600 de programe de internship deschise, cu aproximativ 4.000 de locuri disponibile.

Internship-urile sunt programe derulate de companii pe perioade scurte, de 3 sau 6 luni, iar programele de trainee sunt destinate de obicei absolvenților sau persoanelor care vor să-și înceapă cariera într-un domeniu, și au perioade mai lungi, de la 6 luni la 1-2 ani.

Oportunități de internship

Domeniul Auto este bine reprezentat în această zonă, printre companiile care oferă astfel de programe fiind Hella, Foravia, Continental Tires și Adient, acestea publicând roluri în departamentele de producție, achiziții sau HR.

Practică de vară în producție, Timișoara

Internship în achiziții, Timișoara

În zona de Inginerie, există oportunități din partea Enel, Procter & Gamble, Komora Engineering, PROHUMAN APT și Vitesco Technologies.

Internship - Inginer cadastru/geodez, București

Global Graduate Program - Engineering, Brașov

În sectorul Contabilitate/Financiar, sunt locuri libere în companii precum Unilever, TotalSoft, 10X HR, Genpact și Vitesco Technologies.

Finance Internship, București

Finance Internship, Cluj-napoca

Sectorul IT oferă, de asemenea, multe oportunități în contextul cererii mari de specialiști, iar printre companiile prezente cu programe pentru tineri se numără Accenture Technology, PepsiCo, ATOSS Software și SSI SCHAEFER.

Practica de vara 2023 Software developer, remote

Technical Bootcamp for Future Engineers, Ilfov

Sectorul Logistică/Operațiuni oferă mai multe oportunități de internship-uri și programe de trainee în București, Prahova, Ploiești și Brașov, printre companiile care caută studenți care sunt interesați de o carieră în domeniu numărându-se Adient Automotive, Procter & Gamble, Vitesco Technologies sau Cargill România.

Logistics Managerial Internship, Urlați

Global Graduate Program - Logistics, Brașov

Date oferite de bestjobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe bestjobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri și agenți de recrutare.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62351291
Eurostat: România, lider în UE la proporţia tinerilor care nu învaţă şi nu lucrează

România este campioana Uniunii Europene la proporția tinerilor care nu învață și nici nu lucrează, conform datelor publicate vineri de Eurostat.

62351285
Accident rutier cu cinci răniți lângă Curtea de Argeș. O șoferiță începătoare a intrat cu mașina într-un cap de pod

Grav accident rutier în comuna Albeștii de Argeș. O șoferiță de 27 de ani, începătoare, a intrat cu mașina într-un cap de pod și cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

62351282
Dezvoltare cu delăsare – o anchetă semnată de Paul Angelescu, duminică, la România, te iubesc!

Avem fonduri și necesități, dar și contracte suspecte. Investiții esențiale și multă indolență. Duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!, Paul Angelescu prezintă ancheta Dezvoltare cu delăsare.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.