Romanii nu s-au uitat la bani de Craciun. 1 miliard de euro dati pe mancare, bautura si cadouri

×
Publicitate

A trecut Craciunul, iar patronii isi freaca mainile de bucurie. Vanzarile au mers excelent in aceste zile de sarbatoare, iar romanii parca nu s-au mai uitat la bani cand a venit vorba de cumparaturi personale sau cadouri.

Produsele traditionale, bauturile rafinate, electronicele si bijuteriile au fost in topul preferintelor.

N-au lipsit, insa, nici cadourile extravagante, iar incasarile totale, luna aceasta, se ridica la aproape 1 miliard de euro.

Cei mai multi dintre noi au respectat si anul acesta traditia si au cumparat carnati, toba, caltabosi si cozonac, pentru ca au crescut cu ele. Unii s-au incumetat sa le prepare acasa, altii, in schimb, au cautat produse gustoase, pe la targurile traditionale.

Cu bauturile in schimb, a fost mai simplu. Multi au ales vinul rosu pentru friptura si n-au mai stat sa se intrebe care sortiment s-ar potrivit cel mai bine la aperitiv, sarmale sau desert. Si-au spus ca pana la urma, daca-i rosu, e foarte bun.

Dar au fost si clienti cu gusturi fine, care au dat mii de euro ca sa guste o licoare speciala.

Cristian Preotu, patronul unui magazin de bauturi: ''Au fost si sticle de 2-3 mii de euro care s-au vandut".

Insa banii nu s-au dus doar pe mancare si bautura, ci si pe cadouri potrivite pentru toti membrii familiei.

Mihai Florin Iacob, managerul unui magazin de IT: ''Tot ce inseamna gadgeturi si smartphonuri , pe notebook-uri am vandut foarte multe, care au valori de 15-20 de mii un notebook. Am livrat aproximativ 3000 de comenzi doar in data de 23''.

Indragostitii, in schimb, s-au gandit sa le daruiasca iubitelor un inel, semn ca vor sa le duca anul viitor la altar.

Dar Mos Craciun a avut in sac si cadouri extravagante. Dealerii de masini au vandut in ultimele saptamani un Ferrari, un Lotus, un Maseratti si cateva BMW-uri de ultima generatie.

Conform unui studiu al Ziarului Financiar, doar in luna decembrie hypermarcheturile au vanzari de aproape 1 miliard de euro, cifra reprezentand aproximativ 10% din totalul vanzarilor anuale.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
60537763
A inteles sau nu somatiile? Tanar surdo-mut, impuscat de un jandaram, dupa un foc de avertisment
Violenta extrema intr-o comuna din Galati: un tanar de 23 de ani si-a atacat mama cu un cutit. Cand au sosit jandarmii sa-l potoleasca, baiatul surdo-mut nu si-a dat seama ca e somat sa se opreasca.
60534936
Sanctiuni in cazul hocheistul roman, agresat de colegii maghiari de la lotul U16, de Ziua Nationala
Comisia de Etica a COSR i-a suspendat pe termen nelimitat pe jucatorii Istvan Gereb, Molnar Akos si Antal Alfred, componenti ai lotului de hochei pe gheata Under 16 si i-a sanctionat cu mustrare pe antrenorii echipei.
60537729
Asistenta condamnata la inchisoare, in cazul bebelusui ars in incubator la Maternitatea Bucur
Asistenta de la Maternitatea Bucur acuzata in cazul bebelusului ars in incubator a fost condamnata la trei luni de inchisoare cu suspendare, cu termen de incercare de trei ani.