România și alte patru state vor să amâne cu cinci ani planul UE de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină

62268277
Shutterstock

România se află printre țările care vor să amâne un plan al Uniunii Europene de a interzice vânzarea de mașini pe benzină și motorină din 2035 cu cinci ani.

Politica UE vine pe fondul crizei climatice, blocul încercând astfel să reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, în încercarea de a reduce efectele încălzirii globale asupra vieții umane.

Pilonul este unul cheie și în accelerarea trecerii la vehicule electrice, potrivit Reuters.

Ce alte țări mai vor amânarea măsurii necesare pentru combaterea urgrentă a crizei climatice

Singurele țări din UE care se mai împotrivesc urgenței măsurii Uniunii sunt Bulgaria, Slovacia, Portugalia și Italia.

Propunerea făcută de Comisia Europeană încă de anul trecut are necesita o reducere de 100% a emisiilor de dioxid de carbon de la mașinile noi până în anul 2035. Acest lucru presupune oprirea vânzării vehiculelor alimentate cu combustibili fosili în UE din acel an.

Miniștrii din țările UE intenționează să cadă de acord asupra poziției lor săptămâna viitoare, înainte de a negocia legea finală cu parlamentul UE - care a susținut interdicția din 2035 într-un vot din această lună.

Ce au cerut cele cinci țări de la UE

Într-un document care a circulat printre statele UE, cele cinci țări au cerut în schimb o reducere de dioxid de carbon cu 90% la mașini până în 2035 și o țintă de 100% până în 2040. Ele au spus că vehiculele utilitare ușoare ar trebui să îndeplinească o reducere de dioxid de carbon cu 80% până în 2035 și 100% până în 2040, nu reducerea de 100% până în 2035 propusă de Comisie.

„Trebuie stabilite perioade de tranziție adecvate și adaptate,” se spune în document, invocând necesitatea extinderii infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice.

Un oficial bulgar, care nu a dorit să fie numit, a spus că politicile climatice trebuie să ia în considerare factori economici și sociali, cum ar fi „diferențele semnificative” în puterea de cumpărare dintre țările UE.

Bruxelles explică de ce 2035 este o dată limită vitală

Bruxelles spune că data din 2035 este crucială, deoarece durata medie de viață a mașinilor noi este de 15 ani – așa că o interdicție ulterioară ar împiedica UE să atingă emisii nete zero până în 2050, o țintă globală, care ar evita schimbări climatice dezastruoase pentru omenire, potrivit oamenilor de știință.

Unele guverne ale UE susțin obiectivul stabilit pentru 2035. Chiar și trei dintre cele mai mari companii de automobile susțin mișcarea UE pentru salvarea platei, Ford și Volvo arătându-și susținerea public, iar Volkswagen propunându-și să nu mai vândă mașini cu motor cu combustie în Europa până în 2035.

UE negociază și o altă lege care impune țărilor să instaleze milioane de încărcătoare pentru vehicule în acest deceniu.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Polonia şi Ucraina cresc producţia celui mai poluant combustibil fosil, pentru iarnă. Măsura sporește criza climatică

Polonia şi Ucraina cresc producţia de cărbune termic, cel mai poluant combustibil fosil, pregătindu-se pentru lunile mai reci.

Ce nume vor primi valurile de căldură din Sevilla. Măsura este o premieră mondială

Sevilla a lansat un sistem revoluţionar pentru a denumi şi a clasifica frecventele valuri de căldură ce afectează acest oraş din sudul arid al Spaniei, care va lega prognozele meteorologice de impacturile asupra sănătăţii.

„Ne rugăm la Dumnezeu să ne dea apă”. Un lac din Chile s-a transformat într-un deșert. GALERIE FOTO

Lacul de acumulare Penuelas din Chile a fost până acum douăzeci de ani principala sursă de apă pentru orașul Valparaiso, acumulând suficientă apă pentru a umple 38.000 de bazine olimpice. Acum, a mai rămas apă doar pentru două bazine.

Recomandări
Raport: Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în Bulgaria și Serbia. Un curs costă 4.000 euro

Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în tabere din Bulgaria și Serbia, scrie presa de la Sofia, potrivit căreia un astfel de curs costă 4.000 de euro. 

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.