România se apropie de zona roșie, cu o incidență a cazurilor de Covid-19 de 2,97. Județele cu cea mai gravă situație

62179158
StirilePROTV

Incidența vazurilor de Covid-19 la nivel de țară a crescut duminică la 2,97, față de 2,89 cât era sâmbătă. Șapte județe se află acum în zona roșie, după ce și Sălaj a depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori.

 

Judeţul Sălaj a intrat în zona roşie, după ce duminică a înregistrat o rată de infectare de 3,01 cazuri la mia de locuitori, numărul judeţelor aflate în zona roşie ajungând la şapte, cu Bucureştiul în creştere la 3,98 cazuri la mie, adică 1.179 de cazuri noi, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

În scenariul roşu se află judeţele Timiş, cu o incidenţă de 5,49 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori; Ilfov - 4,41; municipiul Bucureşti - 3,98; Braşov - 3,75; Cluj - 3,53; Hunedoara - 3,03 şi Sălaj - 3,01.

Un număr de 17 judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3), cele mai ridicate rate de infectare fiind în Alba - 2,81 şi Constanţa - 2,74.

De asemenea, 18 judeţe se află în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Harghita - 0,83, Buzău - 0,84 şi Suceava - 0,97.

 

4.383 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

 

Potrivit statisticilor, media la nivel naţional este de 2,97 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori.

Conform GCS, zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt Bucureşti - 1.179 şi judeţele Timiş - 433, Ilfov - 275, Braşov - 231, Iaşi - 205 şi Cluj - 203.

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Tulcea - 16, Vrancea - 20, Harghita - 21 şi Bistriţa-Năsăud - 21.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.383 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62176242
Coronavirus România, bilanț 14 martie. 4.383 de noi cazuri în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, bilanț 14 martie. Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 859.709 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 783.642 de pacienți au fost declarați vindecați.
62175937
Nicușor Dan, despre ”apogeul golăniei” din București: ”Gabrielei Firea ar trebui să-i fie rușine pentru ce a făcut”
Nicuşor Dan anunţă că în mai puţin de două luni va face publică o „analiză juridică” a planurilor urbanistice zonale (PUZ) ale fiecăruia dintre sectoarele municipiului Bucureşti, documente a căror aplicare a fost suspendată temporar de Consiliul General.
62173315
Petrecere ilegală, oprită de polițiștii bistrițeni. Peste 40 de persoane au fost amendate
Un eveniment privat care se desfăşura, sâmbătă seara, la punctul de lucru al unui agent economic din localitatea Colibiţa, județul Bistrița-Năsăud, a fost întrerupt de poliţişti şi jandarmi, informează Agerpres.