România, în topul țărilor cu rată mare de vaccinare anti-COVID. La polul opus este Franța

62166919
Shutterstock

Numărul vaccinărilor împotriva COVID 19 diferă de la o țară la alta, în funcție de măsurile luate de fiecare stat în parte.

 

România are o poziție fruntașă a ratei de vaccinare, raportată la numărul de locuitori, fiind deasupra multor state mai dezvoltate.


Un tabel interactiv al vaccinărilor la nivel global a fost dezvoltat de ourworldindata.org, pe baza unor raportări zilnice din cifre oficiale. Datele transpuse în grafice și tabele sunt preluate din comunicările oficiale ale guvernelor, Centrul de Control European al Bolilor, cel similar din SUA și alte structuri statale.

Nu toate țările au făcut publice datele cu privire la vaccinare, nici măcar din Europa.

Raportarea nu înseamnă însă numărul populației considerate vaccinată, pentru că este nevoie de două doze de vaccin, la un interval de două săptămâni, iar până acum majoritatea statelor unde vaccinul a fost aprobat a făcut o singură inoculare a unui segment de populație.

România conduce însă, cel puțin în regiune, la procentul populației vaccinate, evident, raportat la numărul de locuitori.

Țara noastră are o rată de 0.06%, respectiv 11665 de doze de vaccin inoculate până la data de 1 ianuarie 2021.

La polul opus se situează Franța, cu un număr atât de mic de vaccinări încât procentul raportat este 0% - respectiv NUMAI 138 de doze.

 

 

 

România – 0.06 - 11.656 doze

Polonia – 0.13

Germania - 0.2 - 165.575 doze

Franța - 0 - 138 doze

Marea Britanie – 1.47 - 1 milion de doze

Bulgaria - 0.07

Rusia - 0.04

Finlanda – 0.03

Italia – 0.06 - 35 850 doze

 

Canada – 0.26 – 99.946 doze

SUA – 0.84 - 2,79 milioane de doze

Argentina – 0

Chile – 0.05


China – 0.31 4,5 milioane

 

 

Potrivit Bloomberg, peste 10,8 milioane de doze de vaccin au fost administrate oamenilor din 29 de țări.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62166918
Liviu Dragnea ”are dureri mari”. Ce mesaj transmite fostul lider PSD din închisoare
Liviu Dragnea s-a vindecat de Covid-19, dar ”are dureri mari la coloană” și a fost transferat la spitalul Penitenciarului Rahova, a anunțat Codrin Ștefănescu, care l-a vizitat pe fostul lider PSD în închisoare în ultima zi a anului.
62166917
Salvamont: ”Prima zi din an a fost o zi de foc”. Câte intervenții au fost în ultimele 24 de ore
Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, patruzeci de apeluri prin care li se solicita intervenţia de urgenţă, cele mai multe fiind pentru Salvamont Lupeni.
62166913
O femeie a murit și 46 de persoane au fost evacuate după un incendiu la un bloc din Baia Mare
O femeie de 88 de ani a murit şi 46 de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă dimineaţă, într-un bloc din Baia Mare. Focul a cuprins o garsonieră, unde a fost găsită bătrâna decedată, iar scara blocului a fost inundată de fum.