România, identificată cu una dintre cele mai mari DAE din Uniunea Europeană. 30.341% pentru un credit de 180 de euro

62169865
Shutterstock

România a fost identificată cu una dintre cele mai mari dobânzi anuale efective (DAE) din întreaga Uniune Europeană.

Respectiv cu 30341% (treizeci de mii trei sute patruzeci şi unu la sută), pentru un credit de 180 euro acordat de către o instituţie financiar-nebancară (IFN) pe o perioadă de 30 de zile, relevă un studiu privind creditarea în România realizat de Asociaţia Credere, la solicitarea Finance Watch Bruxelles, scrie Agerpres.

"Ambiguitatea costurilor, ascunderea unor costuri sau îndreptarea consumatorilor către produse de creditare cu un cost mai ridicat sunt doar câteva dintre problemele identificate la nivel naţional şi care încalcă, în mod flagrant, legislaţia în vigoare. Au fost identificate elemente de dezinformare a consumatorului şi de publicitate înşelătoare. Cu titlu de exemplu, două bănci din România promovau acordarea de credite de consum cu dobândă de 8%, fără a informa consumatorul că dacă nu îndeplinea anumite condiţii noua rata de dobândă era de aproximativ 14%. Spre deosebire de alte ţări europene, obţinerea modelului de contract anterior semnării, cu mici excepţii, este extrem de greu de realizat. Reprezentaţii unor entităţi financiare au recunoscut că încurajează consumatorii să semneze contractul pe loc, fără o analiză în prealabil a acestuia", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Potrivit sursei citate, toate aceste aspecte reprezintă o încălcare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor şi necesită intervenţia Comisiei Europene pentru îmbunătăţirea instrumentelor de protecţie pe care trebuie să le aibă la dispoziţie împrumutaţii din România.

Asociaţia Credere, la solicitarea Finance Watch Bruxelles, a documentat un număr de 32 de cazuri prin metoda mystery shopping. În perioada iunie-august 2020 a fost analizat comportamentul a 10 bănci şi 14 instituţii financiar-nebancare (IFN) în privinţa procesului de creditare, atât în mediul online, cât şi direct în sucursalele entităţilor financiare.

"Un astfel de studiu a fost realizat şi în ţări precum Spania sau Irlanda, fiind o acţiune coordonată la nivel european, în contextul în care Comisia Europeană analizează modificarea Directivei Creditelor de Consum 2008/48 (transpusă în România prin OUG 50/2010). Prin urmare, principalul act normativ din România care reglementează acordarea de credite ar putea fi
modificat în viitorul apropiat, la iniţiativa Comisiei Europene" precizează Asociaţia.

Prin raportare la studiile derulate în România, Spania şi Irlanda, rezultă că o mare parte dintre entităţile financiare nu oferă informaţii pre-contractuale suficiente înainte de acordarea unui credit. De cele mai multe ori, informaţiile prezentate sunt neclare, iar 60% dintre consumatori nu pot face o alegere informată atunci când accesează un credit.

De asemenea, doar 1 din 50 declară că a primit sfaturi pe acest aspect din partea ofiţerului de credit şi doar 13% dintre consumatori au fost sfătuiţi în legătură cu tipul de produs de creditare care se mulează pe nevoile şi situaţia personală. Nu în ultimul rând, neregulile pe piaţa creditului de consum sunt mai accentuate în cazul creditelor acordate de către IFN-uri în mediul online.

"Studiul confirmă necesitatea urgentă de a revizui Directiva 2008/48 privind creditele de consum (...) pentru a contracara practicile abuzive care agravează problema supraîndatorării cu care se confruntă consumatorii europeni", spune Benoît Lallemand, secretar general Finance Watch.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Credere, Dorin Tănase, spune că studiul, dincolo de modificarea directivei europene, relevă necesitatea implementării la nivel naţional a unei soluţii de plafonare a dobânzilor pentru creditele de scurtă durată acordate de către instituţiile financiar-nebancare (IFN). "Publicarea modelului de contract de credit pe site-ul propriu, precum şi instruirea angajaţilor din industria financiară pentru a informa corespunzător consumatorii la momentul acordării creditului, în acord cu legislaţia din domeniu, ar trebui să reprezinte priorităţi pentru sistemul bancar şi financiar din România", a precizat Tănase.

Având la bază studiile realizate în România, Spania şi Irlanda, Finance Watch, după consultarea membrilor organizaţiei (inclusiv Credere) a lansat o serie de recomandări către Comisia Europeană pentru modificarea Directivei 2008/48 privind creditele de consum (transpusă în România prin OUG 50/2010).

Astfel, modificările vizează îmbunătăţirea informaţiilor pre-contractuale oferite consumatorilor înainte de acordarea creditului, reguli noi testate de consumatori privind conţinutul, formatul şi prezentarea informaţiilor pre-contractuale către consumatori (modificarea FEIS) şi definirea clară a momentului când trebuie furnizate consumatorilor informaţii pre-contractuale. Acestea ar trebui să se realizeze cu cel puţin 48 de ore înainte de momentul când consumatorul va încheia un contract de credit.

Alte modificări vizează îmbunătăţirea consilierii şi a "potrivirii" produsului de creditare; introducerea de cerinţe de guvernanţă a produsului; limitarea practicilor publicitare defectuoase; asigurarea de practici corespunzătoare de evaluare a bonităţii prin reguli
detaliate; extinderea scopului Directivei 2008/48 (CCD); includerea tuturor entităţilor nebancare în domeniul de aplicare al directivei; crearea de reguli pentru piaţa de credite online.

Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor a fost înfiinţată în anul 2018, la iniţiativa unui grup de consumatori care în ultimii 10 ani s-au implicat activ în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare.

Finance Watch este o asociaţie de interes public, finanţată independent, dedicată activităţii financiare pentru binele societăţii. Membrii Finance Watch includ grupuri de consumatori, asociaţii de locuinţe, sindicate, ONG-uri, experţi financiari, universitari şi alte grupuri ale societăţii civile care reprezintă în mod colectiv un număr mare de cetăţeni europeni.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62172572
Un constănțean a dat lovitura de Dragobete. A câștigat o sumă uriașă la Loto

Un jucător din Constanța a câștigat la tragerile speciale loto de Dragobete peste 370.000 de lei, după ce a nimerit toate numerele extrase duminică, a anunțat Loteria Română.

62146022
Lucian Bode: Un ofiţer de la ISU Constanţa, responsabil cu logistica, a depus cerere de pensionare

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că un ofiţer cu funcţie de conducere din cadrul ISU Constanţa, care avea responsabilităţi legate de dotarea cu echipamente, a depus cerere de pensionare.

62167792
Asistente medicale plecate la lucru în Germania, plătite și în România. „Am înţeles că era o practică în spital”

Mai multe asistente de la Spitalul Municipal Lugoj care plecaseră la muncă în Germania încă erau pontate la serviciu și în România. Practică mai puțin obișnuită a fost descoperită de către primarul Lugojului, scrie Express de Banat.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.