Risc mare de producere a unor avalanşe în Munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu. Avertismentul salvamontiştilor

62339659
Shutterstock

Salvamontiştii atrag atenţia că din datele transmise de meteorologi reiese că riscul de producere a unor avalanşse este mare în Munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu, la altitudini mari, în timp ce sub 1.800 de metri riscul este însemnat.

Potrivit datelor de la ANM, este risc însemnat (3 din 5) de producere a unor avalanşe în Munţii Făgăraş, la altitudini de peste 1.800 de metri.

Astfel, în partea superioară a stratului se menţine stratul cu rezistenţă redusă, care măsoară pe alocuri 25-30 de centrimetri, depus peste straturi mai vechi, mai stabile. În zona crestelor se întâlnesc plăci de vânt cu rezistenţă scăzută, îndeosebi pe versanţii estici şi sudici. În profunzime rezistenţa stratului este în creştere, fiind intercalate mai multe cruste de gheaţă. În zonele adăpostite sunt prezente în continuare depozite şi troiene de zăpadă însemnate. Încălzirea vremii va aduce temperaturi uşor pozitive la altitudini de peste 2.000 de metri. Pe fondul insolaţiei şi al temperaturilor ridicate care se vor înregistra, se va produce o umezire a stratului de zăpadă în partea sa superioară. În special la supraîncărcări, pe pantele mai înclinate, stratul instabil de la suprafaţă poate fi dislocat, ducând la declanşarea de avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari.

Risc însemat este şi în Munţii Rodnei, Călimani-Bistriţei, unde, la peste 1.800 de metri, la suprafaţa zăpezii se întâlnesc local 15-25 centimetri de zăpadă proaspătă, depusă peste un stratmai vechi de zăpadă, care prezintă în continuare rezistenţă mai redusă. În profunzime stratul este îngheţat şi compact, cu multiple cruste de gheaţă. În zonele adăpostite sunt troiene şi acumulări mai însemnate, iar în zona crestelor plăci de vânt recente. Vântul va fi intens în perioada următoare şi va viscoli ninsoarea care se va mai depune şi va spulbera zăpada. Pe pantele suficient de înclinate, straturile de la suprafaţă cu rezistenţă redusă vor putea aluneca peste cele mai dure, din profunzime, ducând la declanşarea unor avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari, riscul fiind prezent mai ales la supraîncărcări.

De asemenea, este risc însemnat în Munţii Bucegi. La peste 1.800 de metri, vântul puternic va viscoli ninsoarea şi spulbera zăpada, dar stratul nu va înregistra modificări importante. Temperaturile vor înregistra o creştere accentuată, la valori pozitive diurne la orele amiezii, la altitudini de peste 2.000 de metri. Pe fondul insolaţiei şi al temperaturilor crescute, stratul de zăpada se va umezi în partea superioară şi în special pe versanţii însoriţi vor fi condiţii pentru curgeri superficiale ce pot angrena stratul cu rezistenţă redusă din partea superioară a stratului, care mai măsoară pe alocuri 20-25 cm. Se regăsesc în continuare plăcile de vânt din apropierea crestelor, mai ales pe versanţii estici şi sudici, precum şi unele depozite în zonele adăpostite. În profunzime, stratul mai vechi este în general îngheţat şi compact. În aceste condiţii, stratul cu rezistenţă redusă de la suprafaţă poate aluneca peste cele mai dure din partea inferioară, mai ales la supraîncărcări, favorizând declanşarea unor avalanşe de dimensiuni medii şi cu totul izolat mari.

În schimb, meteorologii consideră că este risc mare (4 din5) de producere a unor avalanşe în Munţii Parâng-Şureanu. Astfel, la peste 1.800 de metri, ninsorile recente au depus local 20-30 de centimetri de zăpadă proaspătă peste stratul preexistent, care încă are stabilitate şi rezistenţă relativ redusă, şi care are pe alocuri grosimi de 20-25 de centimetri. În profunzime stratul este îngheţat şi stabilizat. Vântul puternic a format plăci de vânt în apropierea crestelor şi troiene sau depozite mari de zăpadă. Pe pantele suficient de înclinate se pot declanşa avalanşe de dimensiuni medii şi mari, prin alunecarea straturilor mai puţin stabilizate de la suprafaţă sau prin ruperea plăcilor de vânt din zona crestelor, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.

La altitudini mai mici de 1.800 de metri, riscul este însemnat.

Risc mare este şi în Munţii Ţarcu-Godeanu, la peste 1.800 de metri. Aici, s-au depus local peste 30-40 de centimetri de zăpadă proaspătă, cu coeziune slabă cu stratul de zăpadă subiacent, care are încă o rezistenţă redusă. Trecător va mai ninge slab. Vântul puternic va viscoli ninsoarea, spulbera zăpada şi va reduce vizibilitatea. În zonele adăpostite sunt depozite mari şi troiene de peste 1-2 metri. În zona crestelor sunt cornişe, iar spre creste sunt formate plăci de vânt, care se pot rupe cu uşurinţă la supraîncărcări, în timp ce altele noi vor continua să se formeze. Atât spontan, cât mai ales la supraîncărcări, sunt condiţii favorabile pentru declanşarea unor avalanşe de dimensiuni medii şi mari.

La altitudini mai mici de 1.800 de metri, riscul este însemnat.

În Masivul Vlădeasa riscul este moderat, iar în Ceahlău – redus.

Datele ANM sunt valabile până marţi seară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Gașca de adolescenți „RSS” din Târgu Mureș care a îngrozit orașul. Mai mulți copii au ajuns la spital bătuți

Trei tineri din Târgu Mureș au fost arestați pentru 30 de zile pentru fapte de violență asupra unor minori, pe 2 februarie, după cum a transmis poliția, care a făcut referire la două încăierări, însă în spatele lor se află o poveste îngrozitoare.

IKEA România infirmă infestarea cu ploșnițe la magazinul din Pallady, după o investigație internă

În urma apariției informației potrivit căreia la IKEA Pallady ar fi o infestare cu ploșnițe, grupul suedez a emis un comunicat de presă în care anunță că s-au făcut investigații și că nu există astfel de insecte la sediu.

Amenda primită de un bărbat din Cluj care a fost filmat în timp ce abandonează trei căței pe marginea unui drum

Un bărbat de 57 de ani din Cluj-Napoca a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a fost filmat în timp ce lăsa pe marginea drumului trei căței.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.