Rețele internaționale de canise ilegale. Câini folosiți pentru lupte, în schimbul unor sume impresionante de bani

×
Publicitate

O decizie definitivă dată de Curtea de Apel Cluj creează controverse și scoate la iveală detalii șocante privind luptele ilegale de câini.  

După ce zeci de animale au fost găsite rănite și abuzate, cei de la adăpostul unde se află acum sunt obligați să le înapoieze proprietarilor.

Juriștii și reprezentanții asociațiilor de animale spun că în spatele acestei canise ilegale se află rețele internaționale care folosesc câinii pentru lupte și unde se învârt sume impresionante de bani.

Cei 59 de câini au fost preluați în luna iunie a anului trecut de o asociație de câini și duși la un adăpost.

O parte dintre ei au fost găsiți în flagrant în timp ce se luptau și majoritatea aveau răni la nivelul capului, membrelor și pieptului.

Luptele au fost organizate de un român, în județul Cluj, care a chemat și cetățeni străini.

Flavia Mureșan Năsălean, avocat: „Deși proprietarii spuneau că acești câini sunt de companie, expertiza a spus în mod clar: acești câini sunt antrenați pentru luptă. Suspiciunea este că erau antrenați pentru lupte internaționale, întrucât dintre cei patru câini găsiți în luptă în flagrant, trei aveau proprietari străini”.

Miercuri, după ce Curtea de Apel a decis că patrupedele să fie returnați proprietarilor, inculpații au ajuns la poarta adăpostului.

Totuși, cel care are în grijă animalele va fi obligat să le predea doar în prezența reprezentanților mai multor instituții.

Mircea Dunca, medic veterinar: „Trebuie să existe și o procedură. Au venit cu două autoturisme, am văzut ceva cuști, dar două-trei animale s-ar fi putut transporta cu acele mașini. Vorbim de 60 de căței”.

Decizia de a returna câinii acestor proprietari a șocat reprezentanții asociațiilor de animale.

Ana Maria Nemeș, vicepreședintele Asociației Sirius Animal Rescue:Cred că inculpații își vor recupera câinii valoroși care au omorât mai mult în luptă. Restul vor rămâne în continuare în custodia sistemului. Și aceia vor fi valorificați pe piața neagră, ori făcuți dispăruți. Fenomenul nu e local, nu e național, e internațional. Organizații din Africa de Sud care ne zic că 80% din câinii folosiți în luptele din Africa de Sud provin din Balcani”.

Premiul pentru câștigătorul unei lupte din luna iunie era de cel puțin 15.000 de euro, susțin surse din anchetă.

Suspecții sunt cercetați pentru infracțiunea de organizare de lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum și de a participa cu câini la astfel de lupte, dar și pentru infracțiunea de introducere în ţară sau comercializarea câinilor din rase de câini periculoşi sau agresivi.

Inculpații riscă de la șase luni la trei ani de închisoare sau amendă.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
La Huși, în plin sezon gripal, singurul medic pneumolog și-a luat concediu. Ce se întâmplă cu pacienții și unde sunt tratați

În plin sezon gripal, la Huși, secția de Penumologie este închisă. Originar din Republica Moldova, singurul medic angajat este în concediu de odihnă de la începutul anului, așa că activitatea aici a fost suspendată temporar.

Vântul puternic face ravagii pe litoral. Plajele s-au umplut de gunoaie

Vremea rea și vântul puternic din ultimele două zile au umplut de gunoaie plajele de pe litoralul românesc. Cele mai multe deșeuri aduse la mal de marea furioasă sunt din plastic.  

Autoritățile sunt în alertă: O bacterie extrem de periculoasă a fost descoperită în Dunăre

O bacterie periculoasă a fost descoperită în Dunăre, la Brăila, în concentrații periculoase. Autoritățile sunt în alertă după ce au înregistrat valori mari în apele fluviului și au transmis populației să evite consumul de apă brută din Dunăre.  

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.