Relu Fenechiu scrie din penitenciar: Sunt nevinovat, ma voi lupta, iar lucrurile nu vor ramane asa!

Relu Fenechiu

Fostul ministru Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de inchisoare, scrie din penitenciar ca se va adresa institutiilor internationale pentru ca rechizitoriul sau sa fie evaluat de experti straini.

"Tot acest timp nu va mai putea fi recuperat sau recastigat niciodata. Nici macar in momentul in care se va face cu adevarat dreptate clipele chinuitoare, greu de descris, in care copilul tau intreaba la telefon cand vii acasa si tu ii raspunzi ca mai ai treaba si nu poti, nu vor putea fi sterse niciodata. Sunt convins ca timpul imi va da dreptate, ca imi voi dovedi pana la urma nevinovatia, dar multe din proiectele, visele si sperantele mele nu se vor mai intoarce vreodata”, afirma Relu Fenechiu.

In acelasi document, Fenechiu mai spune ca este, de departe, cea mai grea perioada a vietii sale si ca niciodata nu a anticipat ca va ajunge intr-o asemenea situatie. El afirma ca nu s-a razboit cu procurorii, insa a crezut ca, indiferent ce spun acestia, judecatorii ii vor da dreptate.

"Magistratii care m-au judecat nu au fost judecatori, ci acuzatori si acesta cred ca reprezinta cel mai mare pericol in Romania, faptul ca unii judecatori, de frica sau din obedienta, dau dreptate procurorilor, condamnand oameni nevinovati, fara a cantari faptele sau a analiza probele existente. Pentru ei, poate, asa este mai comod. in acest fel, nu mai au grija sanctiunilor disciplinare sau, de ce nu, a dosarelor penale pe care le au sau le pot avea si, mai mult, pentru aceste acte de curaj sunt promovati sau recompensati", adauga Relu Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor sustine ca a fost condamnat "intr-o maniera care sfideaza normele de drept”, in conditiile in care nu i-a fost acceptata vreo expertiza financiara si nu i s-a admis vreun martor al apararii.

Citește și
Relu Fenechiu
Relu Fenechiu, 5 ani de inchisoare cu EXECUTARE in dosarul "Transformatorul". Fostul ministru s-a predat politiei din Iasi

"Nu voi retracta nimic din ceea ce am spus despre dosarul instrumentat de DNA, judecat de ICCJ si dirijat atent de catre Traian Basescu si oameni din jurul lui, ci, dimpotriva, voi aduce in perioada urmatoare tot mai multe probe care sa arate romanilor ce a insemnat ideea de «justitie» in cazul meu. Ma voi adresa institutiilor internationale despre ce s-a intamplat aici, voi cere experti internationali care sa evalueze rechizitoriul, administrarea probelor si, in fond, tot ce s-a intamplat in cazul meu, de la comiterea asa-ziselor «fapte» si pana la condamnarea mea definitiva”, mai scrie Relu Fenechiu.

El aminteste ca multi dintre apropiatii sai i-au sugerat sa demisioneze din Parlament, pentru ca dosarul sau sa fie judecat de o alta instanta, si ca i s-a spus ca ar fi mai bine sa nu se se implice in conducerea campaniei electorale pentru referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu.

"Am fost intrebat daca imi asum preluarea portofoliului Ministerului Transporturilor, stiind ca voi reprezenta un «trofeu politic» jinduit de sistem si de dusmani si am acceptat aceasta pozitie fara sa ma gandesc la consecinte, deoarece consideram ca pot lasa ceva bun in urma mea, ceea ce am si reusit. Mi-am asumat toate aceste riscuri crezand intr-una in faptul ca nu se poate merge atat de departe!”, considera fostul lider liberal.

Relu Fenechiu mai spune ca in cele aproape 100 de zile de cand se afla in inchisoare a primit multe mesaje de incurajare, inclusiv de la adversari politici. "Vreau sa le spun, lor si celor care au crezut mereu in onoarea, principiile si rolul meu, inclusiv cel politic, ca lucrurile nu vor ramane asa! Sunt hotarat sa fac tot ce este omeneste posibil pentru a repara aceasta decizie nedreapta! In cazul in care acest lucru se va intampla, va asigur ca nimeni si nimic nu va putea sta in calea luptei pe care o voi duce cu acest sistem pentru ca nimeni din tara asta sa nu mai plateasca decat daca exista certitudinea faptului ca a gresit!”, spune Relu Fenechiu in finalul scrisorii sale.

La sfarsitul lunii ianuarie, Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv de catre instanta suprema la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul "Transformatorul" si s-a predat Politiei Judetene Iasi, fiind incarcerat in arest alaturi de fratele sau, Lucian Fenechiu, si Mihai Bogdan Damian. in 2 februarie, Fenechiu a fost transferat la Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi.

La aceeasi pedeapsa au fost condamnati fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, si Mihai Bogdan Damian. Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de intretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova in perioada 2002-2004, si Ion Marghidan, director general al aceleiasi institutii in perioada 2004-2005, au fost condamnati la cate sase ani de inchisoare cu executare, pentru abuz in serviciu in forma calificata. Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova in perioada 2002-2005, a primit o pedeapsa de sapte ani de inchisoare cu executare si cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz in serviciu in forma calificata.

Instanta a mai dispus ca cei sase inculpati sa plateasca, in solidar, peste 5,7 milioane de lei, reprezentand daune materiale catre SISEE Moldova.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis in judecata de procurorii DNA in iunie 2012, in dosarul cunoscut ca "Transformatorul", fiind acuzat ca prin firmele sale a vandut transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi la preturi de produse noi catre Sucursala de intretinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a institutiei.

Deputatul Relu Fenechiu, in varsta de 48 de ani, a fost presedintele PNL Iasi din 2004, din 2008 a detinut functia de vicepresedinte al PNL la nivel central, iar dupa decizia instantei a demisionat din PNL. De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de sapte luni, pana in iulie 2013, cand s-a retras din aceasta functie ca urmare a condamnarii in prima instanta in dosarul "Transformatorul".

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Relu Fenechiu, transferat la Penitenciarul de maxima siguranta Iasi. Ce urmeaza pentru fostul ministru
Relu Fenechiu, transferat la Penitenciarul de maxima siguranta Iasi. Ce urmeaza pentru fostul ministru

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat definitiv, joi, la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul "Transformatorul", a fost transferat din arestul Politiei Judetene Iasi la Penitenciarul de maxima siguranta Iasi.

Relu Fenechiu, 5 ani de inchisoare cu EXECUTARE in dosarul
Relu Fenechiu, 5 ani de inchisoare cu EXECUTARE in dosarul "Transformatorul". Fostul ministru s-a predat politiei din Iasi

Zi neagra pentru Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor in guvernul Ponta. El va merge la inchisoare pentru 5 ani, dupa ce a fost condamnat de Instanta Suprema in dosarul Transformatorul.

Culisele ratarii privatizarii CFR Marfa - I. Dedesubturile unei proceduri din care a pierdut statul
Culisele ratarii privatizarii CFR Marfa - I. Dedesubturile unei proceduri din care a pierdut statul

Cea mai importanta companie romaneasca scoasa recent la vanzare a ramas tot a statului. I s-au sters insa datoriile. Si Guvernul a platit foarte bine consultanta de urgenta. Peste toate, CFR Marfa continua sa provoace zilnic pierderi bugetului.

Recomandări
Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”
Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat vineri arbitrul suprem al oricărui acord de pace între Ucraina şi Rusia, el declarând pentru Politico faptul că, până nu aprobă el, Volodimir Zelenski „nu are nimic”.

Impozitele pe locuințe vor exploda în 2026. Unii proprietari vor plăti și de două, trei ori mai mult
Impozitele pe locuințe vor exploda în 2026. Unii proprietari vor plăti și de două, trei ori mai mult

În 2026 impozitele pe locuințe vor crește mai mult decât de obicei, a decis Guvernul. Taxele se vor mări cu aproape 80%, însă au fost eliminate reducerile în funcție de vechimea locuinței, așa că în unele cazuri, creșterea va fi dublă sau chiar triplă.

Mesaje de Sfântul Ștefan 2025. Urări și felicitări pentru cei care astăzi își serbează onomastica
Mesaje de Sfântul Ștefan 2025. Urări și felicitări pentru cei care astăzi își serbează onomastica

În a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii, care a vestit și mărturisit credința în Iisus Hristos.