Reacţia lui Tusk, după întâlnirea cu Dăncilă. "Poate sunt de modă veche"

62020092

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a postat un mesaj referitor la justiţie după întâlnirea de joi cu premierul României.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis după întrevederea pe care a avut-o joi, la Bruxelles, cu premierul Viorica Dăncilă că "este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu".

Într-o postare pe contul său de Twitter, Tusk a scris că a avut o întrevedere cu prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, în care a discutat despre parcursul Preşedinţiei române a Consiliului UE, despre summitul european de la Sibiu din luna mai şi despre statul de drept.

"Poate că sunt de modă veche, dar continui să cred că este responsabilitatea judecătorilor şi nu a politicienilor să decidă cine este vinovat şi cine nu", şi-a încheiat Tusk mesajul, postat atât în engleză cât şi în română şi însoţit de o fotografie din cadrul întrevederii.

Premierul Viorica Dăncilă se află joi într-o vizită la Bruxelles, unde a participat la o conferinţă organizată de România despre lupta împotriva antisemitismului şi unde s-a întâlnit cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
61990133
Ce i-a cerut Timmermans premierului Dăncilă. Acord privind recomandările MCV
Viorica Dăncilă s-a întâlnit joi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.
62020091
Un student a fost condamnat la un an de închisoare din cauza unei fotografii. VIDEO
Un student de 20 de ani din China a fost condamnat la un an de închisoare în Statele Unite, după ce a fotografiat o bază militară americană.
62019919
Noi acuzații aduse lui Matteo Politi. Sumele uriaşe pe care le-ar fi încasat falsul medic
Matteo Poliţi, italianul care a pretins că este doctor estetician şi a colaborat cu diverse clinici private, a fost pus oficial sub acuzare de procurori pentru infracţiuni de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii.