Reacția Ambasadei Franței după ce soldații francezi dislocați în România s-au plâns de frig și foame

62301582
Shutterstock

Ambasada Franţei în România a precizat, marţi, că niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu nu a fost formulată de militarii francezi până la această dată.

Ambasada Franţei aminteşte, într-un comunicat de presă, că decizia de dislocare a trupelor franceze a fost luată foarte rapid.

Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat despre faptul că soldaţii francezi cantonaţi în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu se plâng de condiţiile „mizere” de acolo. Aceştia au relatat, pentru site-ul de investigaţii francez, asupra condiţiilor insalubre din unele spaţii, toaletele insuficiente, încălzirea deficitară în corturi şi mâncarea puţină.

„Anunţul preşedintelui Emmanuel Macron a fost făcut pe 25 februarie iar pe 28 februarie, la patru zile de la invazia rusă în Ucraina, Franţa a desfăşurat batalionul « Spearhead » al Forţei de Reacţie Rapidă a NATO, în cadrul misiunii AIGLE”, conform a transmis Ambasada Franței.

Format din 500 de militari, batalionul a fost iniţial dislocat la baza „Mihail Kogălniceanu”, situată la Constanţa, la aproximativ o sută de kilometri de graniţa cu Ucraina. Totuşi, în scurt timp, baza de la Cincu s-a impus ca soluţia care oferea cele mai multe garanţii pentru menţinerea unei prezenţe militare NATO pe termen lung.

„Pe 2 mai a.c., detaşamentul de geniu a început lucrările de dezvoltare a bazei de la Cincu, astfel încât să poată găzdui între 800 şi 1.000 de militari până la finalul anului”, a mai transmis Ambasada Franței.

Potrivit sursei menţionate, construirea noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare. Dificultăţile de la începutul misiunii au fost depăşite în prezent, iar condiţiile de viaţă ale soldaţilor francezi de la baza militară Cincu au evoluat pozitiv în aceste şase luni.

Niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu nu a fost formulată de militarii francezi până la această dată, mai transmite sursa citată.

Franţa a asumat responsabilităţile privind camparea, alimentaţia militarilor şi alte servicii la baza din Cincu, conform procedurilor aliate, iar România, în calitate de ţară gazdă, a pus la dispoziţie toate elementele solicitate de partea franceză.

„De la instalarea misiunii AIGLE în România, presa a fost mereu invitată să facă reportaje în această bază, în cadrul evenimentelor de tip «media day”» sau individual, iar comunicarea a fost în permanenţă deschisă”, mai indică sursa amintită.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, referitor la faptul că soldaţii francezi s-au plâns de condiţiile improprii în care au stat la baza militară de la Cincu, că MApN i-a transmis că nu a existat capacitatea de a fi toţi cazaţi în containere, fapt pentru care o parte dintre aceştia au stat în corturi, însă condiţiile din baza militară Cincu vor fi îmbunătăţite până la finalul acestui an.

Ministerul Apărării a adus o serie de precizări, pe 4 noiembrie, referitoare la subiect şi a spus că „responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Condamnare la CEDO. Armata a discriminat-o pe Elena Moraru, care voia să devină medic militar. Nu avea dimensiunile potrivite

O tânără de 23 de ani a fost discriminată de Armata Română, pentru că nu a primit dreptul de a studia ca să devină medic militar. CEDO a condamnat țara noastră în cauza „Moraru vs România”.

Trei sferturi dintr-o unitate rusească a fost distrusă de ucraineni. Supraviețuitor rus: „Ofițerii au fugit imediat”

O unitate de soldați ruși a fost eliminată aproape în totalitate de contraatacul ucrainenilor, după ce comandanții au fugit. Au mai rămas doar 130 de soldați în viață, din aproximativ 570 de rezerviști, iar un supraviețuitor a povestit ce au pățit.

La Repubblica: Occidentalii vor îndemna Ucraina să înceapă negocierile de pace cu Rusia după recucerirea orașului Herson

Statele Unite ale Americii și NATO consideră că momentul oportun pentru inițierea unor negocieri serioase ruso-ucrainene va fi după ce Kievul recuperează Hersonul.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.