Răspunsul dat de Kremlin după ce un aliat cheie i-a cerut lui Vladimir Putin să atace Ucraina cu arme nucleare

62291600
Getty

Kremlinul a declarat luni că este în favoarea unei „abordări echilibrate” a problemei armelor nucleare, nu bazată pe emoție, după ce un aliat cheie al lui Putin a cerut Rusiei să folosească arme nucleare în Ucraina.

 

Întrebat despre comentariile lui Ramzan Kadîrov, liderul regiunii Cecenia, care a criticat, de asemenea, conducerea militară a Rusiei din cauza eşecurilor din câmpul de luptă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că are dreptul să-şi exprime opinia, dar că abordarea militară a Rusiei nu trebuie condusă de emoţii.

„Acesta este un moment foarte emoționant. Șefii de regiuni au dreptul să-și exprime punctul de vedere", a spus Peskov.

„Dar chiar și în momentele dificile, emoțiile ar trebui ținute departe de orice tip de evaluare. Așa că preferăm să rămânem la evaluări echilibrate și obiective”.

Peskov a spus că baza pentru orice utilizare a armelor nucleare a fost stabilită în doctrina nucleară a Rusiei. Aceste linii directoare permit utilizarea armelor nucleare dacă acestea sau o altă armă de distrugere în masă sunt folosite împotriva Rusiei sau dacă statul rus se confruntă cu o amenințare existențială din partea armelor convenționale.

„Nu pot exista alte considerații când vine vorba de asta”, a spus Peskov.

Kremlinul a precizat că aceste protecții nucleare se extind în cele patru regiuni ale Ucrainei pe care Moscova este în proces de anexare oficială.

Luna trecută, Putin a avertizat Occidentul că „nu blufează” când a spus că Rusia este pregătită să folosească arme nucleare pentru a-și proteja teritoriul. Vineri, el a spus că Statele Unite au creat un „precedent” lansând bombe nucleare asupra Japoniei la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62289120
Doi dintre aliații lui Vladimir Putin ridiculizează în public conducerea armatei ruse
Retragerea forțelor ruse dintr-un oraș important din punct de vedere strategic din estul Ucrainei i-a determinat pe doi dintre aliații puternici ai președintelui Vladimir Putin să ridiculizeze în public conducerea armatei ruse.
62292613
Inundaţie la Spitalul Judeţean Sibiu. Podeaua secției ATI Covid s-a umplut de apă în urma unei ploi torențiale | FOTO
Secţia ATI Covid a Spitalului Judeţean Sibiu a fost inundată, luni, în urma unei ploi torenţiale.  
62292612
Avocat din Vaslui, cercetat după ce ar fi bătut un elev în fața școlii. Cum s-a ajuns la violențe
Un avocat din Vaslui este cercetat după ce ar fi bătut un copil în fața școlii unde învață fiul său. Incidentul a fost filmat și s-a petrecut chiar în fața dirigintelui victimei.