Rafila, întrebat dacă are informaţii privind un iminent incident nuclear: Prefer să adoptăm un comportament preventiv

62275742

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut, luni seară, noi precizări despre comprimatele de iodură de potasiu, amintind că o campanie de informare în legătură cu acestea a demarat în urmă cu o lună şi jumătate.

Rafila a explicat că pastila nu se administrează preventiv, iar cei sub 40 de ani o pot primi în mod gratuit, pe bază de reţetă de la medicul de familie. Ministrul a precizat că nu există informaţii cu privire la un iminent incident nuclear.

Alexandru Rafila a precizat, luni seară, la România TV, că în 23 iunie a fost emis Ordinul în urma căruia a fost demarată şi campania de informare privind iodura de potasiu.

”Eu am încercat să răspund unei întrebări a unui jurnalist care m-a întrebat ce se întâmplă cu pastilele de iodură de potasiu. Noi am rezolvat această problemă din punct de vedere organizatoric încă în urmă cu o lună şi jumătate când la data de 23 iunie am emis un Ordin care precizează circuitul pe care trebuie o persoană care doreşte să îşi procure din timp aceste pastile care nu trebuie administrate, am avut o campanie în acest sens. Nu trebuie luate în mod preventiv, ci doar dacă apare un incident nuclear care duce la ameninţare legată de creşterea radioactivităţii. Persoanele în vârstă de până la 40 de ani se pot prezenta la medicul de familie, fie că sunt asiguraţi, fie că sunt neasiguraţi, acolo primesc o reţetă simplă, iar cu acea reţetă simplă se duc la una din cele 2.500 de farmacii de unde îşi ridică pastilele de iodură de potasiu pe care le păstrează la domiciliu”, a declarat Alexandru Rafila.

De ce doar cei până în 40 de ani pot lua pastilele

Întrebat de ce doar cei până în 40 de ani se califică pentru administrarea pastilei de iodură de potasiu, Rafila a explicat că aceste recomandări se regăsesc şi pe prospect.

”Nici eu nu mă calific pentru administrarea iodurii de potasiu şi nici nu o să o iau, indiferent de situaţie. Aşa scrie în prospectul medicamentului şi explicaţia este simplă, după vârsta de 40 de ani, beneficiile administrării de iodură de potasiu sunt minime şi ele se îndreaptă la persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, doar celor care se află în imediata vecinătate a locului unde se porduce un incident nuclear. Ori nu este o situaţie care privească cetăţenii români, sper să nu fim în această situaţie. Atât Zaporojie, cât şi Cernobîl sunt la distanţă apreciabilă de România, deci nu se pune problema expunerii directe în focar la radioactivitate. După vârsta de 40 de ani, administrarea acestei pastile nu aduce beneficii, ci mai degrabă există un risc de hipotiroidie care se instalează după administrarea acestor pastile”, a precizat Rafila.

Alexandru Rafila a subliniat că iniţial s-a dorit distribuirea pastilelor prin cabinetele medicilor de familie.

”Noi am început de o lună şi jumătate această campanie, iniţial am încercat să le distribuim direct prin cabinetele medicilor de familie, dânşii au considerat că nu este potrivit, aşa că am folosit o cale puţin mai lungă în care dânşii eliberează reţeta, iar omul îşi ridică pastilele din farmacie. După prima lună şi jumătate de campanie foarte puţini dintre concetăţenii noştri au făcut acest lucru”, a declarat Alexandru Rafila.

Întrebat, de asemenea, dacă are informaţii privind un iminent incident nuclear, Rafila a explicat că nu are astfel de informaţii.

”Nu există informaţii (despre un incident nuclear - n.r). Prefer să adoptăm un comportament responsabil, preventiv pentru că, în cazul unei crize, timpul va fi foarte scurt şi se crează panică”, a spus Rafila.

Ministrul Sănătăţii a mai adăugat că iodura de potasiu se distribuie gratuit.

”Pastilele sunt gratuite. A costat producţia lor, iar costul unei pastile este sub un leu. Au fost produse de Antibiotice Iaşi care are capital majoritar de stat. În funcţie de vârstă se iau maxim 2 pastile pentru o persoană adultă. Pentru un copil, o fracţionare de pastilă, dar noi eliberăm o pastilă, fracţionarea o face părintele”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Un timișorean a născocit o metodă să câștige 200 euro fără efort și i-a blocat contul de socializare unei fete. Ce a urmat

Un tânăr de 18 ani, din Timișoara, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru şantaj, după ce a blocat un cont pe o rețea socială și a cerut bani pentru a-l debloca. El a fost prins în flagrant în timp ce primea banii.  

Autoritățile ne liniștesc: Măsurătorile efectuate la nivel naţional confirmă valori normale ale nivelului de radiaţii

Măsurătorile efectuate la nivel naţional confirmă valori normale ale nivelului de radiaţii, a anunţat luni Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în contextul informaţiilor privind centrala nuclearoelectrică Zaporojie din Ucraina.

 

Ministerul Sănătății revine cu precizări și cu un avertisment referitor la pastilele de iod

După ce Alexandru Rafila a îndemnat românii să-și ia cât mai repede rețeta pentru pastila de iod, Ministerul Sănătății a revenit cu precizări.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.