„Rabla pentru Electrocasnice” a fost amânat. Ministrul Mediului cere revocarea șefului AFM

61988511

Prevăzut să fie fie lansat marți, la ora 12:00, programul „Rabla pentru Electrocasnice” a fost amânat din cauza unor probleme de siguranță cibernetică, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.

Puțin după ora 12:00, când românii ar fi trebuit să se înscrie pentru a primi vouchere pe care să le folosească la cumpărarea unor noi echipamente electrice şi electronice de uz casnic, AFM a publicat o nouă informare pe site, conform căreia se amână lansarea programului până la o dată ce va fi comunicată ulterior.

„Din cauza contextului general de instabilitate a securității cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranța informatică a aplicației și a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informații specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunță amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranță suplimentare pentru Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior”, a transmis AFM.

„Ne cerem scuze pentru disfuncționalitățile apărute și vă asigurăm că AFM va depune diligențele necesare pentru defășurarea în bune condiții a programului”, încheie AFM.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, cere revocarea din funcție a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu

 


Având în vedere anunțul recent al Administrației Fondului pentru Mediu privind amânarea demarării Programului Rabla pentru Electrocasnice, ministrul Mircea Fechet a transmis premierului României propunerea de revocare din funcție a președintelui AFM, Dan - Cătălin Vatmanu.

“Este inadmisibil ca un program atât așteptat de cetățeni, la care s-a lucrat atât de mult timp, să nu poată funcționa, deși avea toate premisele să o facă! În ultima lună am primit asigurări constante, inclusiv ieri, că nu există probleme tehnice care ar putea împiedica demararea programului. În opinia mea, o astfel de atitudine este imposibil de tolerat: să anunți populația cu câteva minute înainte de startul programului că sistemul nu este apt pentru preluarea și înregistrarea solicitărilor celor care aplică pentru vouchere electronice, indiferent de motiv. Rabla Electrocasnice este un program care anul acesta are un buget dublu față de cel din 2018 și o listă de echipamente cu mult extinsă față de edițiile anterioare. Un astfel de program, gândit la scară atât de largă și cu finanțare pentru cel puțin 100.000 de români, nu poate fi împiedicat de cei care și-au asumat un sistem electronic de emitere a voucherelor și care astăzi este nefuncțional. Mai mult, Administrația Fondului pentru Mediu ne-a informat că sistemul este pregătit oricând pentru începerea programului. Am transmis către premierul României cererea de revocare din funcție a președintelui AFM. Între timp, aștept ca AFM să-mi comunice urgent termenul la care Rabla Electrocasnice poate începe”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.

Ce valoare au voucherele

 

Românii se vor putea înscrie în acest program prin intermediul aplicaţiei informatice disponibilă pe site-ul AFM, la adresele www.afm.ro şi la secţiunea https://electrocasnice.afm.ro/.

În cadrul programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++, astfel:

- 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;

- 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++;

- 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;

- 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++;

- 400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A;

- 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;

- 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

- 500 de lei pentru laptopuri;

- 300 de lei pentru tablete.

După publicarea, în maximum 15 zile, pe site-ul AFM, a listei persoanelor fizice aprobate, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit, se menţionează în comunicatul Ministerului Mediului.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 15 decembrie. 6.171 de cazuri noi și 204 decese

Coronavirus România, bilanț 15 decembrie. Până astăzi, 15 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 565.758 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Biscuiți retrași de la vânzare în urma unei alerte europene. Conțin o chimicală în cantități peste limită

Un lot de biscuiţi cu susan este retras de la vânzare de producător în urma unei alerte europene privind conţinutul peste limita admisă a oxidului de etilenă din seminţele de susan utilizate.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind lipsa apei calde şi căldurii în Capitală

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind problema lipsei apei calde şi căldurii în Capitală, potrivit unui comunicat al instituţiei transmis, marţi, Agerpres.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.