Protestele spontane continuă la mai multe administraţii fiscale din ţară, inclusiv în Bucureşti

62379979

Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că vineri dimineaţă continuă proteste spontane la mai multe administraţii fiscale din ţară.

„La această oră, au loc proteste în câteva administraţii fiscale din ţară. Având în vedere că este încă dimineaţă, numărul protestelor ar putea creşte”, a transmis BNS, precizând că la proteste, participă membri de sindicat din Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, afiliată la BNS, scrie News.ro.

Conform, BNS, care prezintă şi imagini, au loc proteste la Iaşi, Slobozia, Piatra Neamţ şi Baia Mare.

Şi joi au avut loc astfel de acţiuni, inclusiv în faţa Ministerului Finanţelor.

De altfel, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” a anunţat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru declanşarea grevei propriu-zise.

„Cu toate piedicile puse de "prietenii noştri", trebuie să aratăm că SOLIDARITATEA este prima şi singura organizaţie sindicală care a organizat vreodată o grevă in ANAF si MF. Până acum au fost doar proteste spontane, pichetări sau proteste cu banderole. Pentru asta vă mulţumesc încă odată”, au precizat reprezentanţii sindicatului.

Sindicaliştii din administraţiile fiscale din ţară au organizat, şi marţi, între orele 8.00 şi 10.00, o grevă de avertisment, în timp ce în faţa Ministerului Finanţelor a avut loc un miting de protest, angajaţii fiind nemulţumiţi de măsurile propuse pentru reducerea cheltuieilor bugetare. Ministrul Finanţelor anunţa luni seară, după discuţii cu reprezentanţi ai sindicatelor, că unii sindicalişti au anunţat că amână acţiunile de protest. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea” a organizat însă proteste, conform programului deja anunţat.

Potrivit BNS, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane şi în 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat luni că majoritatea sindicatelor din finanţe au avut, luni, reprezentanţi la minister pentru a vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, ”document cu care au fost de acord”. Astfel, unii dintre sindicalişti au transmis că amână acţiunile de protest pregătite, a susţinut ministrul.

„Promisiunile pe care le-am făcut sindicatelor din finanţe săptămâna trecută au fost ghidate de responsabilitatea noastră în raport cu dezvoltarea economică echilibrată şi sustenabilă a ţării. Mi-am asumat că mă voi lupta pentru profesioniştii care fac diferenţa. În acest sens, depunem eforturi pentru a ne asigura că propunerile agreate ajung pe masa Guvernul României săptămâna aceasta. Astăzi, majoritatea sindicatelor au avut la Ministerul Finanţelor reprezentanţi care au putut vedea Memorandumul ce cuprinde demersurile agreate pentru implementarea măsurilor stabilite împreună, document cu care au fost de acord. Cu această ocazie, ne-au transmis că vor amâna acţiunile de protest pe care le pregăteau”, a arătat Marcel Boloş, luni seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că, separat, au avut loc discuţii tehnice pe tema proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înlăturarea discrepanţelor salariale înregistrate la nivelul sistemului finanţelor publice.

În 11 august, ministrul Finanţelor Marcel Boloş a dat asigurări, în contextul protestului spontan al angajaţilor instituţiei, că toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile.

„Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere”, a adăugat liberalul. Boloş s-a întâlnit şi atunci cu reprezentanţii principalelor sindicate din domeniu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62280214
Cozi de maşini la ieşirea din ţară pe la Nădlac, unde se aşteaptă cel puţin o oră

Cozi de maşini sunt înregistrate, vineri, la ieşirea din ţară prin principalele puncte din judeţul Arad - Nădlac I şi Nădlac II.

62379922
Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în Canada. O tornadă de foc s-a format în orașul Vancouver

În Canada, incendiile de vegetaţie continuă să facă prăpăd în sudul şi în vestul ţării.

62379907
Un nou centru cu probleme, la Craiova. Ca să nu moară de foame, unii dintre bolnavi mergeau cu ziua la muncă

Zece oameni cu probleme de sănătate fizică și psihică au fost găsiți în condiții precare într-un centru care aparține unui ONG din Craiova.

Recomandări
Bloc
Eurostat: România, printre țările UE unde locuințele s-au scumpit cel mai mult. Creștere de 12,1% într-un an

Preţurile locuinţelor au crescut cu 1,1% în zona euro şi cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria şi România.

Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicuşor Dan: Îndemnul meu pentru diaspora este să testaţi România. Cu toate neajunsurile, a progresat în 20 de ani

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, joi, un mesaj românilor din diaspora, să testeze România, sistemul medical din România, pentru că, cu toate neajunsurile, cu toate disfuncţionalităţile, România a progresat în 20 de ani.

Hackeri inquam og
Hacker român de 24 de ani, reținut de DIICOT. Gruparea „KillSec” a șantajat victime din întreaga lume

Procurorii DIICOT au reținut un tânăr de 24 de ani, membru al unei grupări cibernetice transfrontaliere care a șantajat victime din întreaga lume.