Protest în fața primăriei Galați, după majorarea impozitului pentru vehicule cu 55%

×
Publicitate

A fost scandal luni în fața primăriei din Galați, unde peste o sută de persoane au protestat față de majorarea impozitului pentru vehicule cu 55%.

Atenție, vorbim despre o decizie pe plan local. Oamenii au încercat să blocheze centrul orașului și s-au contrat cu polițiștii și jandarmii.

Protestatarii au încercat să își abandoneze mașinile în plină stradă, în fața primăriei. În cele din urmă, au reușit să blocheze traficul. Spiritele s-au încins în momentul în care un polițist i-a cerut unuia dintre ei documentele.

Protestatar: „Un abuz foarte mare pentru cei care muncim și ne chinuim. 55% este o mărire imensă. Cred că dau cinci mii de lei, așa care anul trecut dădeam două mii trei sute. Adică dublu. La o autoutilitară cu care mă chinui zi de zi pentru familie și ne chinuim și muncim degeaba.”

Protestatar: „Nouă dacă nu ne-a adăugat niciun ban la pensii, niciun ban la salarii, noi de unde dăm? Domnule primar, mai dați afară din loazele care sunt aici și stau și urmăresc pe Facebook pe cei care vă critică.”

Impozitul a fost majorat cu 55 de procente urmare a unei hotărâri luate de Consiliul Local, la sfârșitul anului trecut.

Petrica Pațilea, purtător de cuvânt Primăria Galați: „Hotărâre care a avut în vedere încurajarea transportului nepoluant. Facem mențiunea că autovehiculele hibride beneficiază de o reducere de 95% a acestui impozit, iar pentru cele electrice nu se datorează impozit pe autovehicul."

Protestul de luni s-a încheiat pașnic. Legalitatea ședinței în care s-a luat decizia a fost contestată deja de reprezentanții mai multor partide. În locul unui consilier PSD ar fi votat o altă persoană, profitând de faptul că ședința s-a desfășurat în regim de teleconferință.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62168424
Un tramvai a deraiat în zona Colentina din București. Traficul a fost blocat

Un tramvai a deraiat luni pe șoseaua Colentina, la intersecția cu strada Ziduri Moși. Totul a pornit de la faptul că macazul nu a fost schimbat la timp, motiv pentru care tramvaiul a deraiat.

62093592
Ambasadorul SUA la Bucureşti îşi încheie mandatul. Adrian Zuckerman s-a întâlnit cu ministrul Bogdan Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, luni, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, în vizită de rămas-bun.

62168403
Patru bărbaţi s-au rătăcit duminică seară în munţii Bucegi. Au fost găsiți de salvamontiști

Patru bărbaţi s-au rătăcit duminică seară în munţii Bucegi, după ce zăpada proaspăt căzută a acoperit potecile.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.