Protest de amploare în centrul Timișoarei. Fanii și sportivii se revoltă împotriva autorităților locale

×
Publicitate

Protest de amploare în centrul Timișoarei. Sportivi legitimați la mai multe cluburi din oraș cer să fie construite terenuri de sport, un stadion și bazine de înot.

În jur de 2.000 de oameni s-au adunat în Piața Unirii, de unde au plecat în marș pe străzi, trecând prin fața Primăriei, Prefecturii și a Consiliului Județean.

Piața Unirii din Timișoara a fost, vreme de două ore, loc de antrenament pentru sportivii din oraș. Dincolo de competiția din timpul meciurilor, și-au dat seama că au un scop comun.

Sebastian Novovici, președinte Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria: „Cred eu că a venit cazul să se pună capăt celor 30 de ani de nepăsare. Prioritatea numărul unu, clar este stadionul, pentru că fotbalul, vrem nu vrem, este sportul principal, cu siguranță o sală de sport, un bazin de înot”.

Ludovic Somogyi, antrenor de kickbox: „Ne descurcăm destul de greu, chirii și așa mai departe. Dacă participăm la un campionat național, vorbim în funcție de câți sportivi mergem. Dacă mergem cu un singur sportiv se ridică undeva la 500 de lei de sportiv. În momentul de față avem peste 200 de sportivi”.

Și micii sportivi s-au implicat. Pentru a-și indeplini visurile, trebuie să se antreneze corespunzător.

Copiii fac totusi performanță, dar cu mari eforturi din partea părinților.

Marian Marin, antrenor de rugby: „Noi am luat locul trei pe țară la sub 16 ani, vicecapioni naționali la Under 20. Singura grupă de copii care au ieșit, la rugby, campioni naționali”.

În marșul lor pe străzile din Timișoara, protestatarii au trecut prin fața instituțiilor publice. Ultima oprire a fost la Consiliul Județean.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62351162
Accident grav de muncă în Caracal. Un muncitor a murit, iar altul a fost rănit, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Un muncitor care lucra la canalizare, în Caracal, județul Olt, a murit după ce malul de pământ s-a surpat peste el.

62351157
Spectacol la Palatul Culturii din Iași. Dansatorii de afară și labirintul de oglinzi dinăuntru i-au impresionat pe oameni

A fost spectacol în centrul Iașiului, unde s-a dat bătălia dansurilor, la „Romanian Creative Week”.  

62351156
Pelerini din Ungaria, primiți cu flori și cozonac la Tg. Mureș. Procesiunea de la Șumuleu Ciuc adună sute de mii de oameni

A fost sărbătoare joi seară, în gara din Târgu Mureș. Sute de localnici au întâmpinat trenul în care se aflau peste 1.000 de pelerini din Ungaria.  

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.