Protest al magistraților din toată țara în fața Curții de Apel București

61986226

Aproximativ 200 de magistraţi au protestat duminică, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, afişând pancarte cu "CSM nu are rol decorativ", "Respectarea avizului Comisiei de la Veneţia".

protest magistrati

Magistraţii au desfăşurat un protest tăcut.

"Încercăm să atragem atenţia Guvernului şi Parlamentului că justiţia este o putere independentă şi aşa trebuie să rămână. Din păcate, în ultimul an, s-au promovat proiecte de acte normative care încalcă standarde internaţionale, este vorba de mai multe avize ale Comisiei de la Veneţia, cu privire la independenţa, imparţialitatea şi integritatea justiţiei. Practic, justiţia română este considerată a fi sub asalt în momentul de faţă. Politicienii ar trebui să înceteze orice atac referitor la statul paralel şi orice persoană care are semnale, informaţii despre abuzuri comise de magistraţi nu are decât să sesizeze Inspecţia Judiciară sau Parchetul General", a declarat unul dintre protestatari, judecătorul Cristi Danileţ.

Pe trotuarul opus Curţii de Apel unde au protestat magistraţii, s-au format două grupuri de oameni, unii pro şi alţii contra. Grupul pro, alcătuit din aproximativ 30 de persoane, le-a strigat magistraţilor "Nu cedaţi, rezistaţi!", "Justiţie independentă!", "Vă iubim!". Grupul contra, alcătuit din aproximativ 20 de oameni, le-a strigat "Ruşine!" şi "Respectaţi Constituţia!", relatează Agerpres.

protest magistrati

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61986208
Petre Daea, despre răspândirea pestei porcine. ”Factorul uman este cel care duce acest virus”
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Târgovişte, că pesta porcină se răspândeşte foarte repede iar factorul uman este cel care, din nefericire, propagă acum acest virus.
61986206
Reacția fostului principe Nicolae, după ce Casa Regală ar fi transmis că nu va participa la nunta sa
Fostul principe Nicolae a declarat, referitor la faptul că participarea Casei Regale la nunta sa nu a fost încă confirmată, că încă mai este timp.
61836696
Pescar dispărut pe râul Olt, căutat de pompieri şi poliţişti
Două echipaje de pompieri şi poliţişti caută duminică, pe râul Olt, un pescar declarat de familie dispărut şi care este posibil să se fi înecat, au anunţat Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu.