Programul „Tomata” nu va continua în 2021. Agricultorii se plâng şi anunţă scumpiri

×
Publicitate

Celebrul program „Tomata” nu va continua în 2021, anunță ministrul agriculturii. Oficialul spune că bugetul statului nu mai poate suporta ajutorul de 3.000 de euro pe care fermierii îl primeau până acum.

Vestea îi nemulțumește pe cultivatori, care s-au plâns că nu au bani suficienți pentru investiții. Așa că vor reduce recolta, iar asta ar putea însemna scumpiri și importuri.

Agricultorii din Olt s-au bazat pe banii de la stat şi au început anul în forţă. Ciprian Buzincu a cules anul trecut 10 tone de roşii, dar pentru că nu va avea bani să investească, va reduce suprafeţele cultivate.

Ciprian Georgian Buzincu, fermier Izbiceni: „Era un program foarte bun, o să punem mai puţine, că acei 3 mii de euro ne ajutau extraordinar de mult."

După 3 ani de program, şi alţi fermieri sunt în aceeaşi situaţie: încălzirea serelor iarna costă zeci de mii de lei.

„O să punem şi ardei şi vânătă şi cu siguranţă la roşii o să micşorăm suprafaţa" spune un alt cultivator.

Reprezentanţii fermierilor cred că producţia de tomate ar putea scădea şi cu 50 %.

Gheorghe Zăvăleanu - inginer agronom: „Programul ăsta acoperea, să zic, jumătate din cheltuielile pe care le aveau fermierii cu încălzitul, în situația asta, mulţi cultivă mai puţin."

Fermierii spun că din mai vom putea mânca roşii româneşti. Însă vom da mai mult pe ele.

Marcel Maxim – fermier: „Noi cheltuim undeva la 50.000 de lei, cu cărbuni şi lemne, era un ajutor binevenit. Aşa că trebuie să-i scoatem din buzunar, probabil că şi în preţ se va răsfrânge."

Aurel Chifor – fermier: „N-ai cum să faci o cultură extra-timpurie de roşii, fără sistem de încălzire. Probabil că preţul la roşii va creşte."

Octavian Dan - consultant agricol: „Consumatorii vor avea de ales între o roşie bună şi scumpă sau o roşie, probabil, mai ieftină, dar de o calitate îndoielnică. În primăvară vor creşte importurile de roşii."

Vestea că programul Tomata va fi întrerupt i-a lovit şi pe legumicultorii din comuna Matca, judeţul Galaţi, unul dintre cele mai mari bazine legumicole din ţară. Unii au renunţat la roşii.

Vasile Jitcă, legumicultor com. Matca, jud Galaţi: „Voi trece pe o altă cultură, o cultură cu care să nu mai am multă muncă şi să nu mai ard bani, pentru că ardeam banii ăia, care mi-i dădea statul, tot în folosul statului."

Cei 2800 de beneficiari ai programului Tomata produceau anul trecut 28 de mii de tone. Anul acesta... „Împărţiţi-o în două, că cel puţin jumătate nu vor mai pune tomate" explică Florin Ciocan, legumicultor, tot din com. Matca, jud Galaţi.

Ministrul Agriculturii spune că a renunţat la program pentru că nu mai sunt bani şi pentru că programul a expirat, dar anunţă altul.

Adrian Oros, ministrul agriculturii, explică faptul că noul program adresat fermierilor se referă la cultivările mai multor legume.

Care este suma pe care mizează fermierii şi de când va începe programul, vom afla săptămâna viitoare, susţine ministrul. Programul Tomata a durat 4 ani şi a consumat de la buget 40 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
Citește și...
Eforturi uriaşe în toată ţara pentru etapa 2 de vaccinare. Se găsesc greu spaţii şi personal

Se fac eforturi uriașe în întreaga țară pentru organizarea etapei a doua de vaccinare, care va începe vineri. Trebuie amenajate puncte de vaccinare, iar legislația impune condiții care pot fi îndeplinite cu greu în mediul rural.

Care sunt domeniile considerate esenţiale în etapa 2 de vaccinare. Cum se pot înscrie angajaţii

În a doua etapă vor fi vaccinați și românii care își desfășoară activitatea în domenii considerate esențiale. Sunt aproximativ un milion de persoane, care lucrează în domeniul apărării, transport și educație.

România are și al doilea vaccin anti-Covid, cel de la Moderna. Care sunt reacțiile adverse, comparativ cu serul Pfizer

România are de miercuri două tipuri de vaccin împotriva Covid-19. Pe lângă dozele de la Pfizer, dimineață a ajuns la Institutul Cantacuzino din București și primul transport cu vaccinul american Moderna.

Recomandări
Peste jumătate dintre elevii români, analfabeți funcționali la matematică. Situație gravă și la celelalte materii

PISA 2025 arată că rezultatele școlare au scăzut în multe țări. România însă a pornit deja de la un nivel scăzut și are, în plus, probleme foarte mari de inegalitate între elevi și între școli.

Inspecția Judiciară s-a sesizat după zborul privat spre „insula bogaților” în care s-au aflat judecători și politicieni

Inspecţia Judiciară a anunțat că a demarat verificări cu privire la prezenţa judecătorului Cristian Deliorga în avionul privat către Mykonos alături de politicieni şi oameni de afaceri.

Metrorex, gata să intre în blocaj financiar. De ce Ministerul Transporturilor a blocat subvențiile

Angajații Metrorex riscă să nu-și mai primească salariile, după ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a blocat alocarea subvențiilor pentru transportatorul public subteran.