Probleme la cinci zboruri Tarom, in mai putin de 24 de ore. CIAS a demarat o investigatie in cazul cursei Bucuresti-Iasi

61840280

In ultimele 24 de ore, operatorul national de transport aerian a inregistrat probleme cu cinci aeronave.

UPDATE 21:00 Astfel, primul incident a avut loc joi seara, cand o aeronava a companiei TAROM, care urma sa ajunga la Iasi, a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme tehnice. Anterior, cursa TAROM RO 637 Bucuresti - Satu Mare, care decolase la ora 16:48 de pe Otopeni, s-a intors dupa aproximativ 20 de minute pe aeroport, din cauza unor defectiuni tehnice se pare ca la trenul de aterizare.

Vineri,  aeronava TAROM cu destinatia Timisoara, prevazuta sa decoleze la ora 12:40, cu 57 de pasageri la bord, a zburat cu o intarziere de o ora si cincizeci de minute din cauza defectarii unui difuzor de la bordul aeronavei. Deoarece regulile spun ca o aeronava trebuie sa aiba in momentul decolarii toate echipamentele in ordine, difuzorul a fost inlocuit in ultimul moment.

TAROM a anulat, vineri, cursa spre Iasi - RO 707 - care urma sa decoleze la ora 17,20 de pe Aeroportul International Henri Coanda, potrivit programului de zboruri afisat pe site-ul Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti. De asemenea, cursa RO 311 Bucuresti - Munchen a decolat cu o intarziere de o ora si douazeci de minute. Aeronava era programata sa decoleze la ora 17,10, insa a zburat de pe Otopeni la 18,30.

In plus, Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile (CIAS) a demarat o investigatie in cazul cursei TAROM Bucuresti - Iasi, care a ratat decolarea, programata pentru ora 20,35.

"Au fost mai multe decolari si intoarceri, insa noi investigam doar cazul TAROM Bucuresti - Iasi. Este vorba despre o investigatie si nu o ancheta, pentru ca ancheta presupune gasirea vinovatilor, iar noi vrem sa ne dam seama de ce s-a ratat decolarea. In cadrul investigatiei avem in vedere mai multe componente: si procedurile de pe aeroportul Otopeni si cum a actionat pilotul, deci nu e doar TAROM", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul general al agentiei, Nicolae Stoica.

UPDATE 17:30 Cursa Tarom Bucuresti - Iasi care trebuia sa decoleze vineri la ora 17:20 de pe aeroportul "Henri Coanda" a fost anulata, au scris mai multi utilizatori Facebook. Informatia este confirmata de programul zborurilor anuntat pe site-ul aeroportului.

aeroport Otopeni

O cursa a companiei de stat Tarom, pe ruta Bucuresti-Timisoara, care trebuia sa decoleze de la ora 12:40 de pe Aeroportul "Henri Coanda" a fost amanata pentru aproximativ doua ore, din motive inca necunoscute, au declarat pentru News.ro reprezentanti ai companiei. Aeronava de tip ATR nu a decolat la ora prevazuta, 12:40, catre Timisoara. "Nu se cunosc cauzele inca, investigam. Nu credem insa ca a fost ceva grav”, au declarat reprezentanti ai Tarom, pentru News.ro.

Tarom a intampinat probleme la doua zboruri interne si joi seara. Este vorba despre o cursa Otopeni-Satu Mare, care s-a reintors dupa 20 de minute, si de o cursa Otopeni-Iasi, care a ratat decolarea. Niciun calator nu a fost ranit. Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile (CIAS) din Romania a demarat o ancheta la Tarom, vizand zborul Bucuresti-Iasi.

Cursa de Satu Mare a facut cale intoarsa, pe aeroportul Otopeni, dupa ce pilotul a sesizat probleme tehnice la bordul aeronavei. Asa ca a decis, dupa numai 20 minute, sa se intoarca din drum. La decolare trenul de aterizare nu s-a retras cum ar fi trebuit, dar la intoarcere totul s-a desfasurat in conditii normale.

Calatorii au fost preluati de o alta aeronava pana la Cluj, iar de acolo si-au continuat drumul cu autocarul. In acelasi timp, pasageri de la Satu Mare au fost transferati la Cluj cu un autocar, iar de aici, preluati de o aeronava care i-a dus la destinatie.

Tot joi seara, un alt avion al companiei Tarom, cu 38 de pasageri la bord, care trebuia sa ajunga la Iasi a ratat decolarea de pe Aeroportul Otopeni. Incidentul s-a petrecut din cauza unei probleme tehnice, aparatul fiind intors de la capatul pistei si readus in zona terminalului, in timp ce pasagerii au fost invitati sa coboare din aeronava.

avion TAROM decoleaza pe aeroportul din Chisinau

Un raport al Corpului de Control al Ministrului Transporturilor, publicat in primavara, arata ca TAROM a inregistrat, in ultimii doi ani, mai multe deficiente tehnice si administrative, care au determinat un numar foarte mare de curse anulate sau intarziate, cu consecinte negative asupra bugetului companiei, constand inclusiv in plata unor despagubiri in valoare de aproximativ un milion de dolari.

In august, Sorin Buse, ministrul Transporturilor, anunta ca toata flota Tarom va fi reinnoita, urmand ca pana in ianuarie sa fie stabilita si configuratia de rute cea mai avantajoasa pentru companie. El spunea atunci ca avioanele ATR sunt la o anumita etapa a vietii lor. "Cand o sa terminam etapa aceea de consultanta, o sa hotaram modelul de business, rutele pe care mergem si in functie de asta o sa fie comandate aeronave noi", a mai spus Sorin Buse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Zece lideri sindicali s-au blocat in sediul Complexului Energetic Petrosani. Motivele pentru care acestia protesteaza

Protest in Valea Jiului! Zece lideri sindicali de la toate exploatarile miniere din zona s-au blocat de joi in sediul administrativ al Complexului Energetic de la Petrosani.

Situatie absurda intr-o scoala pentru copii cu deficiente din Costesti. Cum arata cladirea in care ar fi trebuit sa invete

Imobilul avea nevoie de un acoperis nou, Consiliul Judetean a aprobat finantarea lucrarii inca de la inceputul anului. Din cauza birocratiei, insa, constructorul s-a apucat de lucru abia in aceasta toamna odata cu ploile.

Rezervele de stat, trimise in Galati pentru persoanele afectate de inundatii. Drumurile sunt in continuare acoperite de ape

Apele se retrag cu greu in judetul Galati, lovit de inundatii in urma cu doua zile. Sinistratii primesc ajutoare din partea voluntarilor si a autoritatilor.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.