Primele declaraţii ale medicului Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Piatra Neamţ: „Am început să mă pot mișca”

62158685

Medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Spitalul Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţii a făcut primele declarații.

 

Medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de toamna trecută de la Spitalul Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţii, a fost transferat de la Queen Astrid Military Hospital din Bruxelles, unde se recupera din noiembrie 2020, la Saint-Luc Hospital, cea mai mare unitate medicală din capitala belgiană, unde va începe următoarea fază a vindecării.

El a făcut şi primele declaraţii despre starea sa, afirmând că, treptat, a început să se poată mişca şi să poată merge. Presa a publicat şi primele fotografii cu medicul.

După incendiul din clubul Colectiv, România a încheiat un acord de colaborare cu Queen Astrid Military Hospital, pentru a fi trataţi aici pacienţii cu arsuri grave, transmite News.ro.

Pe 14 noiembrie 2020, când a avut loc incendiul de la Piatra Neamţ, Denciu se afla de gardă la secţia Terapie Intensivă şi a încercat să salveze pacienţii cu Covid-19. El a suferit arsuri de gradul doi şi trei pe 40% din corp.

Din cauza arsurilor grave, iniţial, el a fost în comă indusă timp de trei săptămâni.

„Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă. Acolo au avut grijă de mine asistentele şi fizioterapeuţii. Pe 20 ianuarie, am fost transferat la o unitate de terapie medie. Gradual, am început să mă pot mişca şi să pot merge din nou. Astăzi pot deja să pedalez. Să îndoi braţele este încă dificil, aşa că fac multe sesiuni de tratament cu fizioterapeuţi pentru a învăţa să îmi mişc din nou coatele. Recuperarea este departe de a fi încheiată, dar ştiu că trebuie să dau totul pentru a mă simţi mai bine. Voi continua să muncesc pentru a reuşi”, a povestit el în urmă cu câteva zile, citează beldefnews.mil.be.

În urmă cu câteva săptămâni, el a fost supus unei ultime intervenţii chirurgicale, iar Denciu şi-a stabilit câteva obiective pentru a-şi recâştiga independenţa. Soţia lui, dr. Alina Denciu, se află în Belgia şi stă într-o încăpere pentru personalul militar al spitalului, pentru a-l sprijini pe soţul ei. Ea învaţă tehnici de reabilitare şi îngrijire pentru a-l putea ajuta după ce va fi externat.

Despre echipa care îl îngrijeşte, Cătălin Denciu a spus: „În prezent, ei sunt familia mea. Abia aştept să fiu vindecat pentru a le mulţumi”.

Denciu îşi va continua acum recuperarea la Saint-Luc University Hospital, unde a lucrat timp de un an în timpul pregătirii sale ca anestezist.

În luna decembrie, Cătălin Denciu a fost inclus de jurnaliştii belgieni de la rtbf.be pe o listă a eroilor care au marcat anul 2020.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Un taximetrist băut a făcut accident la Iași. Ce regulă a încălcat

Un taximetrist băut a provocat un accident în Iaşi.

Bucureşti, "capitala europeană a cutremurelor". Cum se "despică pământul" de sute de ani

Bulina roşie de pe clădirile cu risc seismic ar putea deveni brandul turistic al Bucureştiului. Cel puţin, dacă ne luăm după "The Guardian". Directorul Institului de Fizică a Pământului a comentat aceste afirmaţii pentru www.stirileprotv.ro

Accident grav lângă Pitești, produs de un șofer care nu s-a asigurat. Au fost rănite persoanele care circulau regulamentar

Un grav accident de circulaţie a avut loc pe Drumul Naţional 73, în apropiere de Piteşti.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.