Primarul Ploieştiului, dus la audieri în ultima zi de mandat. Este acuzat de trafic de influență, ultraj şi purtare abuzivă

62425129

Primarul în funcţie al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, este audiat, joi, în ultima sa zi de mandat, într-un dosar care vizează infracţiuni de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj şi purtare abuzivă.

Edilul a fost reclamat că a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al Societăţii Hale şi Pieţe, firmă a Consiliului Local Ploieşti care administrează pieţele din oraş, pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale.

”În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În acelaşi dosar este cercetat şi un jurnalist local.

”De asemenea, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL”, precizează documentul citat.

Surse judiciare susţin că jurnalistul este Cătălin Stavri.

Paisprezece persoane au fost duse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru a fi audiate.

Acestea au fost ridicate după ce, joi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” din Ploieşti au făcut şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi la sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62492769
100.000 de euro ar fi plătit fiica lui Ioan Crișan pentru bomba care l-a ucis. Voia să scape de el după ce s-au certat

Fiica omului de afaceri din Arad, Ioan Crișan, a fost reținută, pentru instigare la omor calificat. Miercuri noapte, ea și cei doi presupuși executanți ai asasinatului de acum 3 ani, au ajuns în fața procurorilor de la Parchetul General.

62374025
ÎPS Teodosie: Creştinii să se poarte cu bună-cuviinţă şi să nu îi judece şi bârfească pe preoţi şi ierarhi

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat că cei care îi vorbesc de rău pe preoţi şi pe ierarhi se încarcă cu mari păcate, deoarece ei sunt aleşii lui Dumnezeu, chiar dacă au anumite slăbiciuni sau defecte.

62432836
Percheziţii la o directoare de bancă din Capitală care ar fi furat 300.000 de euro din conturile unor clienţi

Directoarea unei sucursale bancare din Bucureşti este cercetată pentru fraude bancare şi accesarea ilegală a unui sistem informatic.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.