Primar din Bistrița-Năsăud amenințat cu moartea în propriul birou de un bărbat. Agresorul a transmis live incidentul

62545304
Shutterstock

Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce marţi după-masă a pătruns în biroul primarului din comuna Chiochiş, Vasile Silaşi, şi l-a ameninţat cu agresiuni fizice şi chiar cu moartea atât pe el, cât şi pe viceprimar.

Momentele în care bărbatul îi ameninţă pe cei doi au fost transmise în direct chiar de către acesta, pe o reţea de socializare.

Primarul din Chiochiş a sunat la 112 iar la caz a intervenit Poliţia oraşului Beclean, potrivit precizării făcute pentru AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

Amenințări cu moartea pentru o pășune

Fiind vorba despre ultraj, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean iar procurorul a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 34 de ani.

Din materialul video publicat de agresor rezultă că acesta ar fi fost nemulţumit de faptul că nu mai are acces la păşunile comunale, primarul explicând că acesta nu s-a prezentat la licitaţia organizată pentru concesionarea respectivelor suprafeţe. 

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62544793
Factorii care au răsturnat votul în turul II. Director INSCOP: Absenţa lui Simion de la dezbateri, a lăsat impresia că fuge
Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a declarat marți că prezența record la vot și teama de risc economic au fost decisive în turul doi al prezidențialelor.
62545251
Cum arată trenul „viitorului” cumpărat de România. Are o zonă specială pentru călătorii cu dizabilități
Primul tren electric fabricat de polonezi a ajuns în țara noastră, la Oradea. Este prima, dintre cele 62 de garnituri, pe care le va avea România. Trenul va intra în teste de siguranță pentru cel puțin câteva luni.
62540156
BEC a publicat rezultatul oficial al turului doi: Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale cu 6.168.642 voturi valabile
Biroul Electoral Central a publicat marți, pe site-ul oficial, procesul-verbal al celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, conform căruia Nicușor Dan a fost desemnat câștigător.