Prima „victimă” după ancheta Recorder. Lazăr Neacșu, demis din PSD şi din funcţia de consilier general

62218589
youtube.com

Organizaţia PSD Bucureşti anunţă demisia lui Lazăr Neacșu din partid şi din funcţia deţinută în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Consilierul PSD apare în ancheta Recorder privind fondurile publice alocate bisericilor.

Organizaţia PSD Bucureşti şi organizaţia PSD sector 4 anunţă că dl Neacşu Lazăr şi-a prezentat în această dimineaţă demisia din Partidul Social Democrat şi din calitatea de consilier general PSD din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a transmis filiala PSD, prin intermediul unui comunicat de presă, citat de News.ro.

Potrivit jurnaliştilor de la Recorder, Lazăr Neacşu este la al doilea mandat de membru în CGMB, din partea PSD şi, înainte de politică, a avut afaceri în construcţii, el fiind indicat de sursele jurnaliştilor ca un ”agent de influenţă a Bisericii, care trage sfori pentru obţinerea de fonduri din fondurile locale.

Acesta le spune celor de la Recorder cum a intrat în politică.

”În 2016 nu am avut ce face, şi l-am intrebat pe Marele Alb: >< >. El m-a sfătuit. Şi asa a fost, n-a câştigat PSD în toată ţara? Da. Normal, că-i securist. Normal, că-i securist. E de-al lor, nu? E cel mai informat om, ca şi Papa”, spune Neacsu în înregistrarea Recorder.

Cei de la Recorder au prezentat, la capătul a opt luni de documentare, ”o reţea secretă în care oameni de afaceri, politicieni şi prelaţi de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcţia şi reabilitarea de biserici din bani publici”.

”Toată acestea reţea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb”, mai spun jurnaliştii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
Citește și...
Incendiu devastator în județul Bacău. Un siloz de cereale a fost distrus de foc

Un incendiu devastator a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, la Sascut, în judeţul Bacău.

Incidenţa COVID-19 în Bucureşti a depăşit 15 la mia de locuitori

Rata de incidenţă a COVID-19 calculată la 14 zile a ajuns, miercuri, în Bucureşti, la 15,1 cazuri la mia de locuitori, potrivit site-ului Direcţiei de Sănătate Publică.

România a primit 50 de concentratoare de oxigen din Polonia, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă

România a primit, miercuri, din stocurile Poloniei, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, 50 de concentratoare de oxigen pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.