Fost şef de la Dinamo, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 5 ani

×
Publicitate

Eliberat acum șase luni, fostul acționar de la Dinamo, Cristi Borcea, s-a întors în închisoare. Instanța supremă, a anunțat aseară, zeci de condamnări în dosarul retrocedărilor de plaje, de la Constanța.

Fostul primar Radu Mazăre a primit pedeapsa cea mai mare: 9 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, așa că Ministerul Justiției va cere extrădarea sa din Madagascar. Borcea a fost condamnat la 5 ani pentru complicitate și s-a predat câteva ore mai târziu.

În schimb, un alt fost șef al dinamoviștilor Dragoș Săvulescu este de negăsit. Va fi dat în urmărire internațională pentru că are de executat 5 ani și jumătate de închisoare, în același dosar.

Cristi Borcea a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu. Asta după ce în prima instanţă, la Curtea de Apel fusese achitat. Sfătuit de avocatul său, fostul dinamovist s-a predat la poliţia din Ifov. De acolo, sub escortă, a fost dus la Penitenciarul de maximă siguranţă Rahova pentru perioada de carantină. În iulie, când a fost eliberat condiţionat de la Jilava, Cristi Borcea spera că nu va mai ajunge niciodată după gratii.

Pe lângă libertate, Cristi Borcea pierde şi un milion de euro, bani pe care-i va confisca statul.

Situaţia lui Cristi Borcea pare cât se poate de complicată, o recunosc chiar avocaţii săi, chiar dacă a stat deja închis 4 ani şi jumătate, iar la miezul nopţii a fost condamnat la 5 ani.

Urmează o perioadă de reevaluare a tutuor pedepselor primite în cele două dosare - transferuri şi plaje - şi în cel mai bun caz ar putea avea o pedeapsă rezultantă de 8 ani ani şi 4 luni. În cel mai sumbru scenariu se poate aştepta la 10 ani şi patru luni. aşa că cel puţin un an şi jumaatte de acum înainte ar putea fi obligat să rămână al închisoare.

În acelaşi dosar, fostul primaral al Constanței, Radu Mazăre a primit 9 ani de închisoare. Acum este în Madagascar, unde a fugit înainte ca pe numele lui să fie emis un mandat de arestare preventivă într-un alt dosar. Mazăre refuza să comenteze decizia, la fel şi avocaţii săi. Dar consulul onorific al Madagascarului spune că sunt şanse să fie trimis în ţară.

Serge Rameau, consul onorific al Madagascarului la Bucureşti: Radu Mazăre poate fi extrădat în România chiar dacă nu avem acord bilateral. pe baza cooperării dintre madagascar şi ţările Occidentului.

Mazăre va fi dat în urmărire internaţională în câteva zile, după ce Curtea de Apel va emite un mandat european de arestare pe numele său. Aceeaşi procedură i se va aplica şi omului de afaceri Dragoş Săvulescu, pe care judecătorii instanţei supreme l-au condamnat la 5 ani şi jumătate, tot pentru complicitate.

Săvulescu a fost căutat acasă, dar poliţiştii au informaţii că ar fi plecat la Monte Carlo. Pentru alta tranzacţie imobiliară făcută cu primăria capitalei, Dragoş Săvulescu a încasat deja o primă transă din cele 50 de milioane pe care statul i le va plăti în contul Parcului Verdi.

În total 37 de inculpaţi, oameni de afaceri şi funcţionari au fost condamnaţi în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje, o afacere din care statul ar fi pierdut 114 milioane de euro. Între ei şi Nicușor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanța, care se afla în închisoare unde executa o condamnare mai veche.

Tot din dispoziţia judecătorilor secţiei penale, cele 31 de hectare de teren din Constanța retrocedate ilegale se vor întoarce în proprietatea statului. Între aceste suprafeţe se regăsesc şi terenul pe care Radu Mazăre şi-a construit casa şi cel pe care a fost amenajat parcul de distracţii Aquamagic.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Poziţia oficială a MAE după ce Rusia a propus distrugerea scutului de la Deveselu

Ministerul Afacerilor Externe a transmis vineri după-amiază o poziţie oficială privind propunerea făcută joi de Kremlin.

Doi tineri, prinşi vânzând Ecstasy pe stradă în Arad. Câte pastile aveau la ei.

Doi tineri au fost arestaţi, vineri, pentru trafic de droguri de mare risc, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă zeci de pastile Ecstasy, pe o stradă din municipiul Arad.

Teodorovici a prezentat Bugetul pe 2019. Ce creştere economică promite

Guvernul a aprobat proiectele privind Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, urmând ca acestea să fie trimise vineri în Parlament.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.