Prima peliculă românească restaurată în format 4k. Când apare în cinematografe

×
Publicitate

Marți seară s-a mai adăugat o filă la povestea filmului românesc, la Teatrul Național din București, unde a putut fi văzută prima peliculă restaurată în format 4k din ţara noastră.

Este vorba despre filmul "Balanţa", în regia lui Lucian Pintilie, care a fost relansat după aproape 30 de ani de la apariţie, la o calitate mult mai bună și va putea fi văzut din nou în cinematografe, în acest format.

Revederea filmului "Balanța", în formatul digital 4k, i-a impresionat pe cei prezenți în sală.

Spectator: „Este deosebită reconstituirea. Eu am rămas cu o emoție referitoare la trecerea timpului".

Spectator: „Este un moment de introspecție în care te gândești că ar trebui să ne luăm mai în serios.”

Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București: „Acest film trebuie văzut acum de toți românii, pentru că e momentul lui.”

La premieră au fost prezenți și câțiva dintre actorii care au jucat sub bagheta lui Pintilie.

Gheorghe Visu: „A fost că și cum l-aș fi văzut pentru prima oară. Nu pot decât să spun mulțumesc Lucian Pintilie că mi-ai dăruit acest film.”

La final, atât actori din distribuție sau scenografi, cât și cei care au făcut posibil procesul de restaurare au urcat pe scenă și au mulțumit publicului.

Dorel Vișan: „Un film mare se face cu artiști mari.”

"Balanța" este unul dintre cele mai apreciate filme ale anilor '90 și prezintă povestea unei tinere absolvente care se luptă cu societatea din ultimii ani ai perioadei comuniste.

Întreg procesul de restaurare a durat mai bine de patru luni.

Sebastian Plămădeală, director tehnic: „Restaurarea s-a făcut pe trei planuri simultan, colorizare, restaurarea de eliminare a impurităților și sunet. Primul impact este cel vizual.se văd niște culori mult mai pronunțate.”

Anca Drăgoi, președinte executiv Fundația 9: „E un film care este încă actual. E un moment în care sărbătorim și ne uităm retrospectiv la trecut. E o premieră pentru România restaurarea digitală în format 4k.”

Restaurarea „Balanței” face parte dintr-un program al Fundației 9, ce are scopul de a readuce în atenția publicului moștenirea artistică a regizorului Lucian Pintilie. De joi, filmul "Balanța" poate fi văzut și în cinematografe.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62107982
Iarna revine în forță. Cod galben de ninsori și viscol în 36 de județe

Iarna revine în forță, mai ales în zonele de munte. În județul Harghita, ninsoarea abundentă a creat probleme serioase în trafic.

62107980
Incendiu violent în Cluj-Napoca. O casă și trei mașini s-au făcut scrum

Un incendiu violent a avut loc marți în Cluj-Napoca. Flăcările au distrus o casă, iar trei autoturisme parcate în curte s-au făcut scrum.

62107979
O femeie din Bistrița-Năsăud, între viață și moarte, după ce a fost izbită de o mașină

O femeie de 50 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost lovită de o maşină, în localitatea Tiha Bârgăului.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.