Prețul roșiilor românești s-a prăbușit în ultima perioadă. Cât costă acum un kilogram de tomate la fermieri

×
Publicitate

Prețul roșiilor s-a prăbușit în ultimele zile. Fermierii vorbesc despre supra-producție și cu greu reușesc să își vândă marfa.

În plus, în această perioadă cu arșiță, pentru agricultori apar noi cheltuieli, și astfel scade profitul la care visau. De câștigat au însă clienții care găsesc pe tarabe, în piețe, tomate ieftine și gustoase.

Coapte în tihnă, roșiile abia mai au loc pe vrejuri. Puși față în față cu o supraproducție, fermierii se văd nevoiți să lase din preț.

Mihai Chesnoiu, fermier: „Dacă reușim să aducem costurile undeva mai jos la 2 lei și mai avem o compensare de 0.20 de bani / kg și reușim să ducem un cost mediu de 1,8 per ciclu de cultură per kg, atunci ar trebui să comercializăm cu 2,8, chiar 3 lei ca să asigurăm un leu profit.”

Un kilogram de roșii pleacă însă acum de la producători cu aproximativ un leu, iar cheltuielile au crescut în această perioadă caniculară, cu 20%, susțin oamenii.

Daniel Zafiu, fermier: „Temperaturile sunt foarte ridicate, peste 35-37 grade, în solar la orele de vârf sunt în jur de 70 de grade. Necesităm plasă de umbrire acum și udat mai des.”

De pildă, plasa pentru un solariu de o mie de metri pătrați costa peste 1.500 de lei.

În plus, la fiecare recoltare, pierderile sunt de până la 20%, spun cu amărăciune fermierii. Este vorba despre cantitatea care rămâne nevândută.

Florea Preda, producător și vânzător: „Foarte greu, vă spun sincer, foarte greu, mă rugam. Sunt persoane care vin, mă rugăm, vă las și 1 leu 30 tot.”

În piețe, oferta este variată și gustoasă, spre bucuria clienților.

Simona Rotaru, cumpărătoare: „Oricine își poate permite, sunt foarte, foarte ieftine și foarte gustoase anul ăsta spre deosebire de alți ani.
Reporter: Cu cât ați luat roșiile?
Simona Rotaru, cumpărătoare: Cu 3 lei. Cu 3 lei și 4 lei 50, foarte frumoase.”

Claudia Tudor, cumpărătoare: „A scăzut la 2 lei și probabil că o să ia să facă conservele pentru iarnă.”

Anul trecut, în România erau aproximativ 22.000 de producători de tomate.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62465410
Ce spun englezii despre litoralul românesc și Delta Dunării. Capitolul la care impresionăm: "La fel ca în Caraibe"

Publicația britanică The Telegraph a realizat un reportaj despre atracțiile turistice ale României în perioada verii.

62421837
Geoană, despre vizita lui Orban la Moscova: „nu este o misiune care să aibă girul sau sancţiunea din partea aliaţilor”

Vizitele lui Viktor Orban la Moscova și Beijing nu angajează NATO, consideră secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană. „Vom continua să fim intransigenţi faţă de Rusia”, spune el.

62465392
Șoferii testați pentru droguri și-ar putea primi permisul înapoi dacă analizele nu sunt gata în 72 de ore. Anunțul MAI

Șoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de substanţe interzise nu vor fi gata în 72 de ore ar putea să îşi primească permisul de conducere înapoi, până la finalizarea analizelor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 20h55m12s260
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.