Preşedintele CNCD, despre cazul Dăncilă: Pentru noi e un eşec. Sunt convins că ne-a fost afectată credibilitatea

61941084
Inquam Photos / George Calin

Preşedintele CNCD a declarat luni seară că prin decizia consiliului director de a nu o sancţiona pe premierul Dăncilă s-a ratat ocazia de a transmite politicienilor să fie "mai riguroşi" în exprimarea publică

Asztalos Csaba a afirmat la Digi 24 că a fost singurul dintre cei opt membri prezenţi la şedinţa CNCD de luni, în care s-a analizat acest subiect, care a susţinut necesitatea sancţionării premierului.

"Eu am avut o opinie separată, în sensul în care am argumentat că declaraţia doamnei prim-ministru depăşeşte limitele libertăţii de exprimare, având în vedere calitatea de înalt demnitar al persoanei în cauză şi având în vedere că această exprimare de autist-autişti s-a folosit într-un sens peiorativ. Chiar dacă nu putem să reţinem intenţia doamnei prim-ministru de a afecta demnitatea umană a persoanelor cu autism, dar efectul indirect acesta este, adică aduce atingere demnităţii umane a persoanelor afectate de autism şi nu numai acestor persoane, ci şi familiilor lor care se confruntă în viaţa de zi cu zi cu această etichetare, cu această stigmatizare a copiilor, în special (...) Şi aici suntem în prezenţa unui discurs de ură, până la urmă, în societate, care venind din partea unui înalt demnitar public (...) este un semnal negativ în societate. Eu am apreciat că suntem în prezenţa unei discriminări şi că s-ar impune o minimă sancţiune - avertismentul (...) care ar fi fost proporţională cu scopul urmărit în acest caz", a declarat Asztalos Csaba, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, "speţa", în jurul căreia s-a făcut o foarte mare publicitate, a avut şi o miză din perspectiva dezbaterii publice, prin care CNCD ar fi avut ocazia să transmită formatorilor de opinie, în special politicienilor, să fie mult "mai riguroşi" în exprimarea publică şi să evite etichetările.

"Sunt convins că ne-a fost afectată credibilitatea cu această decizie (...) şi va trebui în continuare să probăm prin activitatea noastră că suntem o instituţie echidistantă. Eu, în calitate de preşedinte al CNCD, îmi asum această decizie, chiar dacă consider că pentru noi este un eşec. Este decizia colegiului CNCD, până la urmă, iar noi suntem o echipă", a mai spus acesta.

Întrebat ce alte sesizări se află pe rolul CNCD, Asztalos a amintit, printre altele, o plângere împotriva preşedintelui României şi a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, cu privire la utilizarea etichetării de "penali" şi "infractori", sesizări făcute de către un organ de presă care are ca obiect activitatea din zona Justiţiei.

CNCD a stabilit luni că afirmaţia premierului Viorica Dăncilă despre 'autişti' care 'dezinformează' la Bruxelles se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare.

"Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 26.02.2018, a dezbătut declaraţia doamnei prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica, din cadrul interviului acordat la televiziunea Antena 3, în seara zilei de 15 februarie 2018, care a avut următorul conţinut: 'Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă', hotărând că declaraţia în cauză se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare", conform unui comunicat de presă transmis de CNCD.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Incendiu violent in Radauti. Pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bătrân

Un incendiu violent a izbucnit luni seara in Rădăuţi, judeţul Suceava, unde un bărbat şi-a pierdut viaţa. Doua case şi anexele

Steagul UE a ajuns la Târgu Mureș. Pe 6 martie, va fi ”prezent” la protestul din București

Mai mulţi români aflaţi în diferite ţări din Europa au recurs la un gest inedit. Au plimbat un steag imens al Uniunii Europene prin mai multe state, până au ajuns în România, la Târgu Mureş.

Mamă si fiul ei, moarte într-un incendiu. Aveau răni produse de un cuțit pe corp

Poliţiştii din Bacău trebuie să lămurească împrejurările în care au sfârşit o tânără de 29 de ani şi fiul ei de trei ani.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.