Prefectul de Suceava: Judeţul este pregătit să primească refugiaţi din Ucraina, dacă situaţia o va impune

62243311
Getty

Judeţul Suceava este pregătit să pregătit cu spaţii de cazare şi asistenţă medicală în eventualitatea unui aflux de refugiaţi din Ucraina, a informat, marţi, prefectul Alexandru Moldovan, scrie Agepres. 

Astfel, în conformitate cu planul întocmit la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pe plan local a fost realizată identificarea unor posibile locuri de amplasare a taberei mobile ce se află în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului.

Potrivit prefectului, conducerea ISU Suceava a dat asigurări că echipamentele, constând în corturi, paturi, perne, pături, cearşafuri, surse de curent electric, tot ce permite cazarea temporară a unor cetăţeni, pot fi amplasate în teren în maxim 12 ore.

De asemenea, au fost identificate şi alte spaţii de cazare, astfel încât să se poată gestiona un eventual aflux de refugiaţi din ţara vecină, pe teritoriul judeţului Suceava.

Aceste spaţii de cazare, verificate în prealabil de personalul din cadrul ISU Suceava, vor fi puse la dispoziţie fie de autorităţile publice locale, fie de operatori din turism, îndeplinind condiţiile minime în vederea cazării refugiaţilor.

În acelaşi timp, analiza efectuată împreună cu structurile implicate în gestionarea unui eventual aflux de refugiaţi a avut în vedere şi asigurarea atât a asistenţei medicale, cât şi a celei psihologice ce trebuie acordată acestor persoane, luând în considerare traumele emoţionale la care sunt supuse.

''Este evident că nu ne dorim să fim puşi în situaţia de a pune în practică planurile pe care le avem, ne dorim ca situaţia din ţara vecină să revină la normal, dar, la nevoie, vom face tot ceea ce este necesar astfel încât refugiaţii care vor solicita ajutor pe teritoriul ţării noastre să-l şi primească'', a spus prefectul judeţului Suceava.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62243000
O femeie din Alba a născut opt copii prin cezariană, stabilind un record național. În România sunt recomandate maximum 3
O femeie din Alba a riscat enorm, dar a reușit să aducă pe lume, prin operație cezariană, al optulea copil.
62233668
Motivul pentru care Turcia vrea să-şi schimbe numele la nivel internaţional
"Spuneţi Türkiye", repetă un anunţ pe reţelele sociale pentru a impune schimbarea numelui internaţional al Turciei, care până acum în limba engleză figura drept "Turkey". 
62243760
„Nici măcar o bucată de cocos”. Relu, gâtuit de emoție în confruntarea cu Războinicii care nu i-au trimis mâncare în exil
CRBL și Relu Pănescu au fost primii concurenți trimiși pe Insula Exilului, în acest sezon. Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată.